INVITATUL DE AZI: CRISTI CIORCILA

Invitatul meu de azi este CRISTI CIORCILA care a scris un articol atragator pe care sper sa-l cititi ca si mine cu multa placere si interes!

 

10432119_842946572432870_7348838225497293030_n

 

Scrisul pentru mine are valoare terapeutică. M-am apucat în momentul în care toată ființa mea practic urla în interior pentru că se vroia revelată. Aceasta e rugăciunea mea, spovedania mea, dacă vrei. La început îmi reprimam mult din ceea ce puteam scoate prin scris.

Era o rezistență, o frică de a nu mă deschide decât până la un punct. Știi tu frica de penibil… Am trecut prin toate stările posibile și imposibile cu aceste eseuri scrise. Și totuși, deși rezistența era destul de mare, înaintam câte puțin spre mine însumi. După ani în șir petrecuți într-o falsă smerenie prin care doar mă devalorizam într-un mod pasiv, scrisul a fost creația care m-a scos din umbră. Am simțit mereu că ceva mă îndemna să nu renunț, deși la început după fiecare postare apărea iarăși gândul renunțării. Apoi tot înaintând, rezistența s-a topit în mine ușor-ușor și nu mi-a mai păsat absolut deloc dacă e ok sau nu să continui. Și acum apar provocări de genul “oare am destul curaj să scriu asta sau cealaltă”?(http://personalitatea.com/interviu-cu-cristi-ciorcila)

Viaţa ca o succesiune de iniţieri şi renaşteri

În ultimul timp, am avut adeseori senzaţia că viaţa mă iubeşte tare mult, de parcă vrea neapărat să mă aducă cumva la liman. Dar despre ce liman vorbesc, că totuşi aici nu există stagnare, nu există pauze, nu există vreo stare zen în care să simţi că ai ajuns la un nivel şi de acolo, gata, te poţi opri. Nu există aşa ceva atâta timp cât sufli suflare de viaţă. Starea zen e doar o metaforă. Iar oamenilor le plac tare mult metaforele. Le place tare mult spiritualitatea poleită şi iniţierile care se dau prin sălile de curs. Căci între patru pereţi, fiecare e mai zen ca celălalt, fiecare e mai spiritual ca altul, nu-i așa?

Acum parcă toată lumea vrea neapărat să facă trecerea din dimensiunea grosieră a densităţii 3D, la dimensiunea eterică 5D. Acolo nu mai sunt griji, boli, facturi de plătit, relaţii de întreţinut, oameni care vin şi te provoacă într-un fel sau altul, totul e la un nivel super-ultra-mega eteric.  E cineva care se simte în clipa asta, dincolo de tot ceea ce înseamnă viaţă la nivelul grosier 3D şi se simte ca făcând parte din mediul eteric 5D, aici şi acum? E cineva care să nu mai simtă frica deloc, cineva care să nu mai simtă mânia, tristeţea, disperarea, îngrijorarea, descurajarea, frustrarea şi toate celelate stări alterate? Poate că există, atunci nu-mi rămâne decât să-mi scot pălăria în faţa lui, să-i fac o reverenţă şi să-i spun „bine ai venit în dimensiunea 5D, acolo unde nu mai e nici durere, nici întristare, nici suspin”!

Dar deocamdată să revenim pe pământ, printre oameni simpli, trăind printre cei mai simpli. Am observat că mulţi care cred că se află pe o cale spirituală, au tendinţa să vorbească despre tot ceea ce înseamnă viaţă, la nivelul cel mai diafan cu putinţă. Viaţa e minunată, totul e perfect în jur… Foarte frumos. Foarte spiritual. Dar iniţierile în sălile de curs au oare vreo relevanţă şi vreo greutate în viaţa de zi cu zi? Cursuri despre femei fericite, dar care sunt veşnic singure. Cursuri despre dezvoltare personală, dar a căror participanţi sunt veşnic faliţi. Cursuri despre tehnici de vindecare, a căror plătitori sunt veşnic bolnavi. În spiritualitate multe cursuri, cursuri şi iar cursuri. În viaţa de zi cu zi însă, toate acestea sunt doar fum, fum, fum…

De ce spun că sunt doar fum? Pentru că viaţa nu ţine cont de ce iniţieri şi grade spirituale ai acumulat tu de-a lungul timpului între patru pereţi. Pune-ţi toate aceste iniţieri, grade şi diplome în balanţa vieţii de zi cu zi şi vei vedea singur dacă acestea au o mai mare greutate decât cea a unui fulg. Pune şi toată cunoaşterea, şi toate cărţile, şi toate tehnicile,şi toate meditaţiile pe această balanţă şi la prima provocare majoră a vieţii, aşează-le fără teamă în această balanţă. Şi observă dacă balanţa se mişcă măcar ca o părere. Iar dacă nu se mişcă nimic, înseamnă că toate acestea sunt doar metafore. Foarte frumoase, nimic de zis. Dar fără greutate în esenţa lor.

Când viaţa te testează la propriu, nu la figurat, înseamnă că sufletul tău are nevoie de schimbare. Aşa că nu fugi de această schimbare, ci îmbrăţişeaz-o chiar dacă ea te va durea până în măduva sufletului. Iar schimbarea nu înseamnă neapărat şi o schimbare la modul fizic, ci una mai ales la nivel de mentalitate. Şi ce înseamnă această schimbare de care vorbesc? La nivel mental noi mereu oscilăm între două alegeri, care vin din două surse: spiritul, adică partea divină şi ego-ul, adică personalitatea. Şi suntem mai mereu în acest du-te vino, ca şi cum am simţi că în noi înşine, sunt de fapt, doi. Şi chiar sunt doi până ne integrăm unul în altul din întreg, uneori ne facem prieteni cu unul din ei, alteori ne dăm bine cu celălalt. Ne împrietenim cu unul, dar îl trădăm pe celălalt. Iar când alegem pe unul din doi, facem un pact mental. Pentru că mintea permanent are de lucru, ea lucrează ori la îndemnul spiritului, ori la nivelul personalităţii egocentrice. Care parte e mai puternică? Priveşte la viaţa ta cu ochii sufletului larg deschişi, ca astfel să te vezi pe tine însuţi cum eşti în realitate, nu cum ai vrea tu să dai bine în ochii celorlalţi. Lasă orice preconcepţie, orice iluzie, orice prejudecată, lasă-le pe toate deoparte, căci nu trăieşti din metafore holografice și închipuiri fantasmagorice!

Iar dacă te învârţi între concepte spirituale, dar la prima provocare majoră a vieţii dai din colţ în colţ, înseamnă că încă nu ţi-ai căştigat statutul de fiinţă voluntară care a ales să vină pe această planetă. Pentru că din acele stări care se învârt între frică, mânie şi tristeţe, nu îmi pot aduce contribuţia cu nimic. Le observ doar sau chiar mă identific cu ele? Dacă doar le observ, înseamnă că încă sunt în picioare, deşi senzaţia e că totul se scufundă în jur.Totul se sufundă, dar eu nu mă scufund. Ego-ul suferă cumplit, dar sufletul se căleşte prin toate aceste treceri, prin toate aceste experienţe de viaţă trăite la propriu. Orice susţinere pare că se scufundă şi ea. Oamenii îşi întorc faţa şi ei, pentru că majoritatea sunt dintre cei care bagă cuţitul în rana problemei, fără a căuta o soluţie. În astfel de momente limită, îi şi vezi pe fiecare cum reacţionează. Viaţa îţi trimite oameni şi oameni, căci iniţierea ta e una reală, nu fictivă. Unii vor veni şi te vor îndemna cu orice preţ să te convingă că totul e un dezastru şi că e nevoie de tine să îngroşi neapărat peisajul celor care şi-au agăţat de gât mila de sine. Alţii, pe aceştia îi numeri pe degetele de la o singură mână, îţi vor spune adevărul despre tine fără menajamente. Adevărul lor va fi unul brutal, dar atât de bogat în vitamine spirituale! Oare îi vei asculta pe aceștia sau vei adera tot la corul bocitoarelor?

Viaţa te iniţiază, pentru că te iubeşte. Şi te căleşte pentru că vrea ca tu să evoluezi. Iar tu evoluezi şi renaşti în acelaşi timp cu fiecare conştientizare pe care o observi în tine şi în afara ta. Şi vine un timp în care îţi „bagi pur şi simplu picioarele” în orice credinţă limitativă pe care o mai surprinzi ascunsă în subconştient. Astfel încât, pur şi simplu nu îţi mai permiţi „luxul” de a mai stărui în zadar pe gânduri negative sau pe probleme. Lasă problemele, identifică soluţiile mai bine. Lasă credinţele limitative, ele sunt doar „rahaturi cu ochi”. Iar dacă eu cred în ele, oare ce altceva pot deveni în timp, decât tot un „rahat cu ochi”? Căci dacă au „ochi”, ele sunt de fapt, forme conştiente de energie care vin şi te sug din umbră, până ce te surprinzi în sfârşeală şi depresie. Pentru că nu poţi pica în aceste stări decât atunci când vibraţia ta sucombă. Iar acolo, nimic nu mai are efect, nici o rugăciune, nici o meditaţie, nici o tehnică, nici o cerere. De ce nu are efect? Pentru că conştientul cere mereu lucruri bune şi utile, dar energia care pleacă din tine, nu e doar cea a conştientului, ci tot amalgamul care se află în subconştient, în acelaşi timp. Iar dacă în subconştient se află încă multe programe subversive, acestea anulează pe loc dorinţa conştientului care se opreşte doar la o simplă afirmaţie goală şi fără putere.

Uneori pare că nu poţi schimba nimic şi pare că totul se blochează în jurul tău. La început apare frica, apoi panica, apoi disperarea. Iar din stările acestea nimic luminos nu poate ieşi. Aşa că, atunci rămâne doar răbdarea de a trece prin toate acestea, fără a te şi identifica cu ele. Pur şi simplu sufletul are nevoie de toate aceste treceri. E ca o năpârlire a omului vechi. Chiar şi aceste stări întunecate au menirea şi rolul lor. Nu am văzut un singur om măcar, care nu să nu treacă prin ele la un moment dat. Observă drama vieţii tale, dar nu te identifica cu ea. Căci după toate acestea, vine un moment de împăcare şi suferinţa pur şi simplu se dizolvă. Atunci apare detaşarea. Iar detaşarea nu înseamnă indiferenţă, ci ieşirea din melo-drama ta.

Acolo, în punctul zero se află rezolvarea problemei tale, pe care nu o mai percepi ca problemă, ci ca pe o experienţă, ca pe o nouă provocare. Poţi face asta chiar dacă emoţional eşti prins pentru că pur şi simplu îţi pasă? Poţi vedea cum totul se scufundă în jur, fără ca tu însuţi să te scufunzi? Poţi observa stolul gândurilor negre care zboară prin faţa ta, fără ca tu însuţi să te angrenezi în acest zbor? Ai putea spune „da” vieţii chiar şi în noaptea cea mai întunecată a sufletului tău?

http://cristiciorcila.blogspot.ro/2016/06/viata-ca-o-succesiune-de-initieri-si.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

A fi inspirat

Înscrieți-vă pentru oferte exclusive si acces instant la cele mai recente articole ale noastre.

Aceste informații vor fi NICIODATĂ partajate sau vândute unei terțe părți.