INTERVIU NECONVENTIONAL CU SMARANDA MILU NEMETHI

 

 

12274486_1726847757537280_2766698693088304109_nDraga femeie minunata, incerc de ceva timp sa ma apropii cu cateva intrebari de mintea si sufletul tau, dar am considerat ca timpul le aseaza pe toate, asa ca iata, in urma unei intalniri face to face, a aparut si acel moment in care sa facem acest interviu neconventional . Iti multumesc ca ai fost de acord si m-ai gratulat cu cel ami senin, copilaros si frumos zambet din lume !

1 . Ca sa stie lumea cu cine stau la o vorba vreau sa te descrii asa cum te vezi, te simti si cum percepi ca te cunosc          cei din jurul tau.

Nu ma pot descrie asa cum ma vad ceilalti oameni, fiindca nu stiu ce vad ei.

Pot sa spun ca nu incerc sa fiu altcineva decat eu insami. Am 34 de ani, ma numesc Smaranda Milu Nemethi, sunt casatorita si am doua pisici. Pictez.

2 . Cand erai o fetita trasnita si pusa mereu pe sotii, dar iubitoare si cu imaginatie, cam cum vedeai atunci                      lumea si cum o vezi azi ?  Ce secrete ascundeai prin caiete, sertare si inimioara ? Care e cea mai mare pozna pe        care ai facut-o si nu ai spus-o la nimeni ?

Am fost un copil cuminte, plictisitor de cuminte. Imi placea compania adultilor si a batranilor, imi placea sa ma catar si sa ma ascund in nucul cel batran al lui Buni, sa colind campiile de langa Carei in cautarea unui peisaj. Imi placea grozav de mult sa observ florile din gradina mamei inflorind. Eram un copil timid. Mai bine imi inghiteam limba decat sa intreb un strain cat e ora.

Cand nimeream intr-un grup de copii si eram indemnata sa aleg eu jocul spuneam : hai sa desenam!

  1. Smaranda este un nume predestinat ca sa fie iubita in taina. La liceu si la facultate cum te-ai descurcat cu tentatiile si tentativele acelor timpuri unice ? Fiind un suflet de artist prin excelenta, cum a dat navala in viata ta romantica iubire ?10524618_1530384477183610_4952453251469914814_n

Nu am reusit sa ocolesc emotiile niciodata. Eram mereu indragostita, insa aproape niciodata nu aveam ocazia sa-mi marturisesc sentimentele. Eram atat de timida  incat multi credeau ca sunt doar o ingamfata, in vreme ce eu imi inghiteam limba de emotii !

4 . Ce a insemnat pentru tine studiul in Italia si nu numai ? Cu ce ti-ai imbogatit inima si daca ai facut ceva                     schimbari in gandirea ta dupa aceste experiente ? Cum ai perceput acolo, in strainatate, artistul din tine si cum       ti-ai anticipat destinul creator raportat la Romania ?

Studiul in Italia a fost un capitol semnificativ din viata mea. Am invatat o limba straina, am restaurat o pictura si cateva fresce. Acolo, la Academia de arte din Palermo, am putut sa imi dau frau liber creativitatii, mai ales pentru ca acolo aveam acces la materiale: hartie, culori, pensule, spatiu din partea academiei. A fost o perioada foarte prolifica din punct de vedere artistic.

  1. Ce oameni ti-au fost modele, te-au inspirat, te-au determinat sa faci schimbari in modul de gandire si in felul tau de a fi ?

Pana la WBRT am vrut sa fiu tot ceea ce astepta lumea de la mine sa fiu. Si am incercat sa copiez si sa fiu si tot ceea ce impunea fiecare etapa a vietii mele sa fiu : fiica, prietena, eleva, premianta, domnisoara, iubita, pictorita, studenta, bursiera, artista, art director, creativa, interesanta, energica… cu cat goana de a fi cu orice pret la inaltimea tuturor asteptarilor era mai apriga, cu atat ma indepartam de nucleul MEU, si cu atat simteam mai putin.

Toti oamenii pe care i-am intalnit pana in August 2015 m-au facut sa-mi doresc sa fac schimbari in mine, m-au facut sa vreau sa fiu mai buna conform standardelor sociale, sa imi schimb religia sau aspectul, pentru ca mi se parea ca aproape oricine era mai bun decat mine. Poate am fost hulpava si mi-am insusit mai multe « lucruri » decat puteam sa duc in carca.

Apoi m-am lovit de cea mai importanta experienta din viata mea : WBRT (whole brain radiotherapy), care mi-a frecat doua palme peste ceafa si mi-a bagat mintile in cap.

Atunci m-am scuturat ca un copac de frunze, toamna si m-am reintalnit cu mine, cea adevarata.

  1. Cine sunt : Stela, Norbert si Dan si care sunt firele care va leaga intr-un mod extraordinar ?12239995_1723339731220754_8960788237794132043_n

Mama, fratele si sotul meu. Firele care ne leaga sunt trasate destul de clar.

  1. Mintea ta este un computer care produce proiecte pe banda rulanta ! Vorbeste-mi un pic despre cele realizate pana acum si care te-au bucurat si desigur si despre cele care sunt in derulare, deci sunt calde ! Si desigur ce mai pui la cale pentru viitorul apropiat dar si cel indepartat ?12227806_1720850761469651_1890369727027154652_n

In derulare a fost pana de curand proiectul Lucruri Marunte. O serie de picturi care ilustreaza lucruri din universul care ne inconjoara in viata de zi cu zi si care, fara sa ne dam seama, sunt martorii sau cauza micilor noastre bucurii. Scopul ansamblului de lucrari a fost sa aseze un zambet pe chipurile vizitatorilor expozitiei. Acest scop a fost atins si ca bonus, multi au marturisit ca pe langa starea de bine, pe care au simtit-o in mijlocul picturilor mele, s-au simtit transportati intr-un timp de demult. In copilarie.

8 . Smaranda esti o femeie frumoasa – cu nuri o mie – apetisanta, gratioasa, speciala si in acelasi timp ai umor cat       cuprinde, esti vesela si trasnita, pusa mereu pe cate o sotie, dar uite ca la un moment dat, cineva ti-a pus o                 mana pe umar si te-a salutat, retinandu-te un pic din drumul tau care se desfasura cu energie, talent si                       inspiratie. Te-a oprit intr-o zi o radiografie la plamani ca sa iti spuna ca nu e o simpla raceala cum banuiai, ci         cancer. Viata ta s-a reconsiderat la alte dimensiuni din acel moment si inca se mai intampla acest lucru. Cum           gestionezi aceasta intamplare ? Ce s-a resetat in tine ?

S-a resetat tot. Asa cum mi-am dorit cu cativa ani in urma.

La cateva luni de la diagnostic rasfoiam un jurnal pe care l-am scris chiar eu in care  intr-un punct al vietii mele, nu foarte indepartat, mi-am dorit ca viata mea sa se schimbe radical. Mi-am dorit un eveniment care sa nu tina de mine, sa nu am control asupra lui dar care sa imi schimbe perceptia si viziunea asupra vietii.

Probabil ca in acel moment, cand am scris in jurnalul meu, nu m-am gandit la cancer. Mai degraba cred ca m-am gandit la o imbogatire materiala subita sau la un copil, insa m-am ales cu altceva, cu totul neasteptat. Viata mea a capatat noi dimensiuni, am reconsiderat lucrurile si persoanele cu adevarat importante din viata mea. Si sunt recunoscatoare ca s-a intamplat asa. Nu cred ca exista alta forma de experienta care m-ar fi adus mai aproape de mine insami.

  1. Draga femeie frumoasa, am urmarit pe net fiecare postare a ta din momentul in care ai spus cu ce musafir nepoftit te confrunti si am trait alaturi de tine, nevazuta, necunoscuta, toate acele momente care au avut o incarcatura deosebita. Am plans si am ras vazand fotografiile si cuvintele postate de tine . Ai tinut un fel de jurnal pe facebook si in saiturile tale cu toate evenimentele, starile, gandurile, situatiile pe care le-ai parcurs pana acum. Sunt sigura ca multi oameni au trecut sau trec prin evenimente similare si se confrunta cu aceleasi greutati ca si tine. Sper ca esti constienta de faptul ca le-ai fost aproape, ca i-ai incurajat fara sa stii, ca le-ai demonstrat ca puterea gandului si iubirea sunt medicamentele de baza . Ce gand vrei sa-l transmiti acestora ?

10945762_1614553232100067_8411561416891306246_n (1)Cand spun puterea gandului, ma refer in sensul ca iti pui in gand sa nu mori. In sensul ca nu stai ca o leguma sa se retraga pamantul de pe piciorul pe care ti l-ai varat in groapa. Iti ordonezi prioritatile si actionezi in consecinta. Scoti curajul la inaintare si iei decizii pentru tine. Tii cont de experienta si sfaturile inainte mergatorilor tai, dar socotesti cu mintea ta, in functie de ce-ti spune trupul, ce pasi sa faci in continuare, pentru a ramane in viata cat mai mult. Iti asculti intuitia si instinctul de supravietuire. Iti asumi defectele pe care le ai si incerci sa te imbunatatesti, ii multumesti lui Dumnezeu pentru calitatile pe care le ai si te apuci sa le exploatezi.

Pe partea de iubire, pentru exact unul si acelasi acelasi motiv, descris mai sus, unii ma iubesc, altii ba ! Nu la toti ne place sorbetul de mango . Exact aceeasi culoare, gust si aroma al sorbetului de mango unora le place, altora nu. Din experienta mea, atunci cand mi-am asumat defectele si calitatile mele, iubirea a venit de la sine catre mine, la fel ca si antipatia.  Fiindca nu suntem cu totii la fel, nu pretind ca tuturor sa le placa felul meu de-a fi.

Simt totusi o simpatie majoritara care sa inclina spre mine.10639365_1554611731427551_2882949852230389380_n

10 . Tratamentul pe care il faci si care da rezultate este costisitor. Tu si sotul tau nu sunteti in masura sa acoperiti           aceste cheltuieli, din motive obiective si firesti. Marea majoritate a romanilor stiu si inteleg situatia prin care           trec si ei. Ai apelat la oameni, cunoscuti si necunoscuti care au venit in intampinare  care si cum au putut. Si             oameni saraci dar si oameni bogati te ajuta. Am constatat din postarile multora pe pagina ta cat de mult esti           iubita, indragita si respectata. Ce vrei sa le spui acum acestor oameni frumosi la suflet daca i-ai avea pe toti in         fata ta ? Eu i-as invita pe toti la evenimentul despre care am lasat la urma sa ne vorbesti si te-as ruga sa dai             detalii !

Am avut noroc sa fiu simpatizata de multa lume. De foarte multa lume din tara si din strainatate. Am primit donatii de la oameni saraci, si de la oameni bogati care au dat dovada de generozitate in egala masura. Foarte multi oameni au pus mana de la mana sa ma salveze. Acest lucru pentru mine a fost o lectie de care aveam nevoie. Mi-a crescut stima de sine si increderea. NU stiam ce au vazut atatia oameni in mine, cand au decis sa ma salveze. Trebuia insa sa le dau motive sa fie mandri de investitia pe care au facut-o in mine, atat cea emotionala cat si cea materiala.

M-am pus pe pictat si publicului i-a placut.

A fost frumos la vernisajul expozitiei, mai ales pentru ca am avut ocazia sa le spun tuturor celor care au fost de fata, avandu-i in gand pe toti cei care m-au ajutat sa traiesc pana acum, ca fara ei nimic din ceea ce am expus nu ar fi existat. Expozitia Lucruri Marunte am realizat-o impreuna. Am pictat-o eu, fiindca am continuat sa raman in viata, datorita lor.

A fost vernisajul nostru, al tuturor. Un vernisaj dedicat bucuriei si recunoasterii lucrurilor marunte ca ne infrumuseteaza  vietile.

12239536_1723337491220978_1227346578654793732_n

 

Intrebari multe, care pur si simplu s-au imbrancit care sa iasa mai repede ! Mai sunt si altele dar am tinut sedinta cu ele si mi-au promis ca mai stau cuminti pana vom relua si partea a doua a acestui inedit interviu, pe care sincer mi l-as fi dorit filmat, ca sa te poata vedea toata lumea cat esti de frumoasa, minunata si sincera. Dar nu se stie ca pamantul ce idee ii va trece sotului si prietenului tau Dan, asa ca s-ar putea ca partea a doua sa se intample in alte conditii, hai sa le numim tehnice.

Multumesc Smaranda ca ai reusit sa te opresti un pic in fata acestor intrebari care sper sa te faca si mai cunoscuta decat esti acum. Spun asta pentru ca in prima seara – la deschiderea expozitiei LUCRURI MARUNTE – am trait o senzatie speciala: parca ai adunat in acel spatiu tot Ardealul si toata Romania, ca intr-o impreuna lucrare de iubire si traire vie, sincera si minunata. Oameni frumosi ca si tine ti-au fost aproape care plecand apoi fiecare la casa lui au luat cu sine toata frumusetea ta si a momentului ca sa o impartaseasca si cu altii! Au si de ce!12294749_1723338037887590_8865935055538644175_n

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

A fi inspirat

Înscrieți-vă pentru oferte exclusive si acces instant la cele mai recente articole ale noastre.

Aceste informații vor fi NICIODATĂ partajate sau vândute unei terțe părți.