Interviu neconventional cu CRISTI CIORCILA 2

 

Cristi Ciorcila tocmai si-a aniversat ziua de nastere asa ca am gasit cu cale sa nu-i dau timp prea mult pentru a sarbatori ci l-am pus la treaba, asa ca in loc de tort si sampanie a ales sa-mi raspunda pentru voi dragii mei la zece intrebari neconventinale. Cristi este modelul clasic al barbatului romantic, cu purtari alese, rafinat si elegant in vorba, aparent fragil dar in fapt puternic si dispus sa infrunte viata cu toate persepectivele care i le ofera. Iubeste cartile si cuvantul scris, dar in aceeasi masura iubeste muzica, iubeste chitara clasica. Cand canta, Cristi este undeva, intr-o lume a lui, de sunet si traire, unde isi da intalnire desigur cu maestrul Andres Segovia!

MOTTO

Nu-mi pot lăsa sufletul golit nici măcar o clipă, pentru că şi cu stările alterate te obişnuieşti, dacă nu eşti permanent în alertă, dacă nu te observi chiar şi în cele mai ascunse cotloane ale minţii şi ale simţirii.( Cristi Ciorcila)

1469764_631444183583111_3863904_n

  1. Dacă ar fi să te caracterizezi, ce ai spune despre tine?

Aş spune că sunt un visător. Nu mă satur niciodată de starea asta, de a-mi observa visul acestei vieţi, şi indirect, de a observa visul în care trăiesc alte persoane. Zilele trecute mi-am reamintit de Iosif Sava şi de seratele lui pe care le urmăream cu multă pasiune la vremea lor. Şi recitind una din aceste serate cu Octavian Paler, spunea el acolo, că nu e sigur dacă şi-a trăit viaţa cu adevărat sau doar şi-a visat-o. Şi mi-a rămas în mine întrebarea asta :  «Cât din ce trăiesc e vis, cât este realitate »? Dar în fond, nu contează asta, atâta timp cât mă simt bine în pielea mea şi în acest trup temporar.

Cum să mă caracterizez ? Sunt o ciudăţenie, la unele capitole de viaţă sunt foarte fragil, la altele stau mai bine. Am nevoie mereu de ardere interioară, altfel nu simt că trăiesc. Am nevoie mereu să pun lemne pe acest foc sacru interior, cum îi spunea Eliade. Când arde cu putere mi-e bine şi simt că zbor. Când de-abia mai pâlpâie, atunci iarăşi simt că chiar trebuie să ies din reveriile mele, să mă zgâlţăi, să deschid anumite porţi ale sufletului . Nu-mi pot lăsa sufletul golit nici măcar o clipă, pentru că şi cu stările alterate te obişnuieşti, dacă nu eşti permanent în alertă, dacă nu te observi chiar şi în cele mai ascunse cotloane ale minţii şi ale simţirii. Te poţi obişnui şi cu suferinţa, şi cu depresia, şi cu întunericul, şi cu tot felul de patimi grosiere sau subtile. Te poţi obişnui cu orice pe lumea asta. Dar de ce să mă obişnuiesc cu stările proaste, când mă pot obişnui cu cele luminoase şi creative ?

  1. Ce înseamnă scrisul pentru tine, de ce scrii şi pentru cine scrii ?

Scrisul înseamnă mult, dar nu chiar totul. El umple o anumită latură a sufletului meu, o anumită nevoie. Scrisul meu este arta mea, pe care o experimentez în diferite nuanţe. Uneori experimentez scrisul şi când nu am o stare tocmai bună de scris. Dar e ca o provocare şi atunci îmi spun «ce poate ieşi din starea asta de goliciune»? Şi atenţia mi se îndreaptă pur şi simplu către o inspiraţie care la început, e ca şi cum ar fi mult în ceaţă. Dar cu cât atenţia e mai focusată, cu atât ceaţa se disipă. E vorba de autocentrare. Ca şi cum cauţi un post de radio anume şi până îi găseşti frecvenţa în modul cel mai limpede, te focusezi cumva să percepi apropierea sau distanţarea faţă de unda respectivă. Dar pentru asta, e nevoie să ieşi din inerţie şi din visare. Inspiraţia se apropie de tine, pe măsura atenţiei tale.

Pentru cine scriu ? Aş putea da un răspuns simplu dar şi ipocrit în acelaşi timp, spunând că scriu doar pentru mine. Însă nu e adevărat, nu scriu doar pentru mine. Scriu pentru oricine rezonează cu sufletul meu, căci tot ceea ce scriu, vine de acolo. Contează feedback-ul de orice fel ar fi el, orice susţinere are efect pentru că prin ea se transmite o vibraţie. Orice like, orice comment, orice vorbă reală sau virtuală contează pentru că fiecare gând transmite o vibraţie. Cu toţii avem nevoie de susţinere, nu voi cădea în cursa asta egocentrică care îmi şopteşte că nu contează feedback-ul. De fapt, contează foarte mult, mai ales pentru cei care creează ceva al lor. Creaţia se vrea împărtăşită de la om la om, nu de la om pe lângă om.

  1. Ce înseamnă pentru tine verbele a trăi, a iubi, a simţi?

La mine totul se reduce la «a simţi». Sunt foarte atent la ceea ce simt. Martorul nu doarme, ci observă identificările cu anumite stări de conştiinţă mai joase sau mai înalte, şi de aici se învaţă iarăşi câte ceva dacă există disponibilitate. Nu cred într-o stare zen permanentă, unii spun că niciodată nu îşi schimbă starea, dar şi asta e o amăgire, o altă cursă spirituală. E de ajuns să le iei ţigările din faţă şi încep să facă 13-14 cu tot cu zen-ul lor. Nu am venit să rămânem mereu în aceiaşi stare, ci am venit să creăm şi să ne bucurăm împreună de creaţia noastră.

  1. Ce inhibitii au fost ascunse până acum în mintea ta şi cum le recunoşti la alţii ? Ce sfat dai bărbaţilor ca să trăiască eliberaţi de angoase şi temeri ?

Probabil capitolul de viaţă la care sunt încă deficitar, este relaţia mea cu oamenii. Atunci când mă apropii eu de ei, îmi este bine de fiecare dată, deşi încă simt rezistenţă interioară în a mă apropia de oameni. Când însă aleg să rămân în solitudinea mea, deşi lăuntric mi se cere altceva, atunci simt că fac iarăşi o alegere din frică şi nu mai e chiar bine. Dar în ultimul timp, deschiderea mea s-a tot mărit, e altceva acum faţă de cum eram înainte. Inhibiţiile erau nenumărate înainte, pentru că eram atât de conectat în conştiinţa religioasă. Acum simt că se dizolvă tot mai mult aceste blocaje şi rezistenţe, dar e nevoie într-adevăr de ceva timp.

Bărbaţii sunt minunaţi atunci când sunt eliberaţi de aceste angoase şi temeri. Cu toţii avem de lucrat cu noi înşine, pentru că nu degeaba am venit aici. Cu toţii avem o umbră care ne sabotează mai mult sau mai puţin. Pasul îl faci atunci când ai puterea să îţi recunoşti măcar ţie această umbră, să ţi-o impropriezi ca fiind a ta şi să o faci să lucreze în favoarea ta. Doar aşa această parte mai umbroasă  se va lumina, nu fugind de ea.  10268463_707670919293770_8500292944214975563_n

  1. Tu cânţi la chitară şi mi se pare extraordinar să văd cât eşti de dăruit muzicii clasice! Ce înseamnă muzica pentru tine şi ce simţi când intri în rezonanţă cu sunetele şi chitara?

Da, chitara clasică mă urmăreşte mai mereu, e ca o obsesie. Dar e o obsesie dulce, nu împovărătoare. De unde vine asta habar n-am, că nu am mai avut pe nimeni în jur, nici măcar de departe, care nu neapărat să cânte, dar măcar să aibă vreo afinitate cu acest instrument. La mine această afinitate e organică, e viscerală. Şi ştiu că sufletul meu vrea mai mult din partea mea, pe linia asta. Însă iarăşi, ajung tot la disciplină, tot la autocentrare. Fără asta, doar pierdem timpul şi ne risipim pe aici. Mereu mi-au plăcut oamenii dedicaţi care şi-au cunoscut misiunea şi au cultivat-o până în ultima lor zi pe pământ. Şi aici mereu îmi vine în minte, această fiinţă fascinantă care a trăit efectiv pentru acest instrument : Andres Segovia! Când îl vezi şi-l auzi cum cântă, o pace se simte în tine. Deşi avea nişte degeţele ca nişte mici cârnăciori, sunetul lui e inconfundabil. Un veşnic truditor ale cărui cuvinte şi acum au o mare reverbaţie în mine: ”Oricât aş fi de obosit, nu mă deranjează, căci am la dispoziţie întreaga eternitate pentru odihnă»”!

Muzica şi chitara joacă un rol esenţial în viaţa mea, dar iarăşi, ca şi scrisul, e doar o latură a sufletului meu. E o sursă care umple această latură, dar doar dacă se face conştient şi nu ca un simplu zdrăngănit. Să priveşti o partitură şi să intri în mintea compozitorului respectiv şi a perioadei respective. Altfel, e doar goliciune şi pierdere de vreme. Sigur, toate acestea, necesită timp, răbdare, efort, disciplină.

  1. Ce ai mai face si ce nu dacă ar fi să începi acum să trăieşti?9896_539576779436519_530209701_n

Nu aş schimba nimic, decât doar aş trage mai mult de mine să cultiv mai adânc aceste laturi de care am vorbit. Dar viaţa poate începe oricând, cum oricând te poţi şi răzgândi. Nostalgia trecutului nu o mai am, tot ce contează este doar momentul prezent. Restul e doar visare. Ceea ce contează cel mai mult e atenţia ta şi spre ce se îndreaptă ea în momentul de faţă.

  1. Ce importanţă mai are acum religia pentru tine şi cum te raportezi la conceptul de Dumnezeu?

Religia pentru mine acum, e doar amintire. Nu mai prezintă interes absolut deloc. Dar probabil voi mai continua să mai scriu pe subiectul ăsta când şi când, nu ca să schimb conştinţa unora, ci pur şi simplu tot în ideea de mărturisire. Într-un fel şi eu m-am întrebat dacă nu se va reîntoarce nevoia de biserică şi ritual pe care am experimentat-o 15 ani, dar nu s-mai întors nici măcar cât o clipită. Ăsta sunt acum, asta simt acum. Să spunem că nu mă mai raportez acum la dumnezeul biblic, ci la divinitatea din mine, care e conectată la această Sursă divină, oarecum exterioară. Dar nu suntem nicidecum despărţiţi de Sursă, suntem tot în ea, dar uneori uităm şi atunci iarăşi strigăm către ceruri. Îţi dai seama cu adevărat ce resurse sunt în tine doar în momentele de cumpănă ale vieţii. Dar înţeleg nevoia multora de ritual religios. Ar trebui să se oprească ? De ce ar trebui să renunţe la religia lor dacă încă simt nevoia să fie acolo? Atâta timp cât asta le dă bucurie, să meargă înainte şi să o experimenteze până la capăt cu sinceritate, nu duplicitar.

  1. Cum ţi se pare că se prezintă azi societatea românească şi lumea în general?

Personal nu simt nevoia să ies din această societate, aşa cum este ea în momentul de faţă. Societatea e una, dar românii luaţi individual sunt minunaţi. Mă simt bine aici, dar normal că există loc şi de mai bine. Nu voi înfiera societatea românească, n-ar avea nici un rost. Doar caut să îmi aduc şi eu contribuţia cât de mică, pe nivelul meu. Lumea în general tot creşte cu viteza, dar parcă scade cu răbdarea, cu înţelegerea. Dar nu e nimic de condamnat aici, trăim nişte vremuri de o deschidere fantastică pentru cine sesizează treaba asta.

  1. Ce înseamnă pentru tine spiritualitatea ? E nevoie de lideri spirituali în lumea de azi ?

Spiritualitatea e însăşi viaţa. Nu pot privi omul decât spiritual, căci totul e spiritualitate în el. Eliade spunea că omul e o fiinţă eminamente religioasă. Nu cred că se mai potriveşte acum această sintagmă, pentru mine omul e o fiinţă eminamente spirituală, adică liberă. La momentul actual, e o efervescenţă în spiritualitate şi asta nu poate decât să mă bucure. Însă puţini sunt dispuşi să şi practice ceea ce ştiu. Dar chiar şi spiritualitatea informativă măcar, tot e ceva mai mult decât nimic.

Tot ceea ce scriu e o metaforă spirituală. Nu voi spune niciodată că ceea ce scriu e un adevăr general valabil, ci că e doar adevărul meu la momentul acelei scrieri. Dar e important să îl mărturiseşti dacă tot îl simţi. Dacă adevărul meu îmi dă bucurie şi îmi întreţine focul interior, atunci îl voi face cunoscut. Dar dacă acest adevăr mai mult mă împovărează decât mă eliberează, atunci îl voi arunca la coş, că nu-mi foloseşte la nimic.

Spiritualitatea are două laturi, una teoretică, alta practică. Ca să ajungi la a doua, e musai să treci prin prima.  Nu poţi practica până nu înţelegi ce practici. Nu poţi medita, până nu înţelegi de ce meditezi. Nu poţi practica ceva până nu conştientizezi acel ceva. E multă teorie şi sunt multe cuvinte frumoase în peisajul spiritualităţii, dar prea puţini sunt dispuşi să experimenteze una-alta.

Când eşti la început de drum pe linia asta, ai nevoie de repere, de lideri spirituali, sau de un îndrumător mai bine zis. Dar pe măsură ce înaintezi, nu mai poţi rămâne tot după trena maestrului. Capeti discernământ, îţi găseşti drumul tău şi mergi pe el. Deci e nevoie de astfel de maeştrii, dar numai la început de drum.

  1607044_842946532432874_8632607810611518008_n

  1. Ce proiecte ai pentru 2016?

Proiectul prioritar e cartea care într-un fel sau altul simt că e pe drum, dar până acum nu am reuşit să o materializez. Scrisul meu vrea cumva să depăşească mediul online şi asta o poate face doar o carte.  Restul proiectelor sunt secundare.

E loc de mai bine în toate aspectele vieţii. Nu ajungi niciodată să spui că ai ajuns la un moment de respiro. Pentru că practic, nu ai nevoie de nici un fel de respiro, cât sufli suflare de viaţă, creezi şi evoluezi, ăsta e firescul vieţii la urma urmei. Cei mai epuizaţi oameni sunt cei care nu creează şi nu fac nimic din ei înşişi. Cei care îşi materializează inspiraţiile, nu obosesc niciodată.

Dar indiferent ce vom face, să ne păstrăm bucuria de viaţă permanent în noi. Le mulţumesc tuturor cititorilor prezenţi la articolele mele. Le mulţumesc şi pentru susţinere dar şi pentru critică, atunci când a fost cazul. Şi dincolo de clişeul «happy new year», să rămânem cât mai mult în ancoraţi în «Happy Now Here »!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

A fi inspirat

Înscrieți-vă pentru oferte exclusive si acces instant la cele mai recente articole ale noastre.

Aceste informații vor fi NICIODATĂ partajate sau vândute unei terțe părți.