Femeia in vernil – fragment

femeile-sunt-nebune

 

De ce mi-a plăcut de ea? Habar nu am! Mi-a placut si atat. Era pe strada, cu un fular in jurul gatului, imbracata in nuante de bej, combinate cu maron. Culorile toamnei caci era toamna. Aliura de femeie libera si vioaie mi-a atras atentia. Nu, nu era cu fite in program. Si nici eleganta. Si nici aroganta. Era ea, asa cum o stiu doar cei carora le este draga cu adevarat si nu o invidiaza cu rautate. Exista si invidia buna? Mda…Ei, pentru mine cam exista. Invidia si gelozia cea buna, care te determina si pe tine sa iei exemplu, sa iei aminte, sa iei ceva bun, numai sa iei! Asa, ca sa aduci imbunatatiri la propria persoana, dar sa iei numai ceea ce ti se potriveste, caci daca imiti ai dat-o categoric in bara. Se vede si se prinde lumea ca esti un surogat. Ea nu este. Ea este ea. Nu stiu daca sa scriu ca este frumoasa pentru ca s-ar putea sa intru in conflict cu specialistii in arta frumosului. Spun doar ca imi place si ca pentru mine are o frumuseste speciala pe care o ador. De fapt ador toate femeile la care simt feminitatea  ca pe un ritual. Nu numai de imperechere, ci unul celest, magnific. Perfectiunea unui trup de femeie nu-l pot valoriza in cuvinte pentru ca acesta se simte mai mult decat se mangaie cu privirile si se adora ca o opera de arta. Trupul femeii se simte in palma. Este tactil si senzatiile primite sunt pe masura trezirii interioare a barbatului care poate vedea dincolo de un corp frumos, vulgarul, dorinta imedita si transformarea femeii intr-un fel de vas de unica folosinta care se arunca la cos sau poate, se mai clateste si se refoloseste, dar tot la gunoi ajunge. Pentru un barbat care ar constiinta trezita trupul femeii inseamna transfigurare si adoratie, respect si iubire.

Ea, este fara doar si poate, trezirea tuturor pasiunilor masculine si am bagat de seama ca nu numai! O fi de bine sau de rau? E de bine, zic eu. Androgenia inteleasa de cunoscatori e demonstrata in cazul ei.

Pentru sapiosexuali ce scriu acum este usor de inteles!

Dar cine este ea, care a lasat deoparte masina si merge pe jos, incercand sa-si pastreze o aliura tinereasca si musculatura tonica? Merge la sala si face drumuri lungi pana in parcul de la marginea orasului insotita intotdeauna de castile si telefonul ei de pe care nu lipseste desigur netul. E la curent cu tot ce se intampla in lume dar in primul rand cu tot ce misca in oras, nu numai in zona culturala. De la vladica pana la opinca. Socializeaza, verbalizeaza, scrie, percuteaza, musca, inteapa, ricaneaza si ooo, daaa, injura. Gurita ei carnoasa si frumos conturata, mereu data cu ruj, scoate cele mai colorate injuraturi. De la bai coaie, pana la sa-ti fac, sa-ti dreg,sa aia, sa cealalta. Nu ai cum sa te simti frustrat. Zambesti fara sa vrei, oricat de pudibond si cu staif cultural ai fi. E limba romana neaosa. E de acasa, nu improvizata sau importata de peste balti si zari. Dar cand scrie, scrie corect si cu aplomb, demostrand nu o spuma de niscaiva cunostinte. Chiar stie despre ce scrie si o face bine.

Multa lume vorbeste desprea ea ca despre curva satului. O muista, o tiganca borata si vopsita ca un papagal, o jigodie imputita, o idioata, etc. Seerioos? Mai dar multi au mai stat cu lumanarea aprinsa la fundul si gura ei! O fi, dar asta nu-i imputineaza aura! Dincontra, mi se pare ca i-o mareste. Barbatii mustacesc atotstiutori strangand bucutele, semn ca ceva nu mai incape in nadragii lor. Va sa zica e buna tare! Si mie imi place ca este asa! E ca dintr-un cantec: iubibila!

Intr-o zi am stat vis-a-vis de banca din parcul mare privind-o minute bune. Era singura si diafana. O rochita subtire, colorata, ochelarii de vedere, parul proaspat tuns si vopsit, cerceii asortati si desigur o carte si cateva ziare, creau un punct luminos de atractie. Toti care treceau prin dreptul ei o priveau admirativ. Un zambet delicat flutura pe buzele carnoase pe care si le musca din cand in cand, atenta la ceea ce citea, traind vizibil starea.

Picioarele lungi, frumos bronzate pe baltile din jurul orasului unde mergea la pescuit cu sotul sau, le incrucisase unul peste celalalt leganand sandalele usoare din barete. Unghiile de la maini si picioare erau vopsite in gel vernil si asta imi atragea mereu atentia. In leganarea ritmica a picioarelor, unghiile mi se pareau ca niste scoici sidefate, frumos  colorate care straluceau interesant in razele dupa amiezii. Cu totul parea o pictura, un fel de stampa chinezeasca. Uneori era atat de absorbita de ceea ce citea incat se producea acel stop cadru cinematografic: totul ingheta pentru cateva secunde. Parea ca nu respira. Doar narile frematau usor si asta te convingea ca este totusi vie. Vie, atat de vie ca iti venea sa te duci in fata ei si sa-i spui ca o iubesti, ca vrei sa o imbratisezi si sa o iei acasa. De tot!

 


3 thoughts on “Femeia in vernil – fragment”

  1. Irina Amalia Bacaoanu !! Este minunata, vreau sa fiu ca ea: misto, desteapta, sexy, cu simtul umorului, frumoasa, sa înțeleg teatrul, artele, literatura, etc, etc, etc

    1. multumesc pentru postare! dar stiu si eu ce sa iti raspund? poate ca e ea, poate ca nu! sigur este insa vorba in roman de o doamna in vernil! 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

A fi inspirat

Înscrieți-vă pentru oferte exclusive si acces instant la cele mai recente articole ale noastre.

Aceste informații vor fi NICIODATĂ partajate sau vândute unei terțe părți.