Sa intram pe frecventa Universului – recenzie

res_56ee49233c49b52e3a398eab6e17b726_350x350c_mm24„Să intrăm pe frecvenţa Universului”

Astăzi vă voi vorbi câteva cuvinte despre o carte şi anume „Să intrăm pe frecvenţa Universului”, scrisă de regizorul David Thomas. De fapt, impropriu spus scrisă, ci mai mult concepută de el. Cartea ne pune în faţă 6 oameni pe care acest regizor i-a filmat şi le-a pus întrebări, în timp ce aceştia transmit în transă fiind, informaţii de la diferite entităţi venite dincolo de planul în care ne aflăm noi aici. Acest fenomen se mai numeşte „chanelling”, adică informaţia vine de dincolo şi este canalizată prin conştiinţa omului care o transmite mai departe.
Referitor la acest fenomen de „chanelling”, recunosc că am fost foarte circumspect faţă de el până la un punct. Am vrut să mă lămuresc, să compar, să analizez, să pun în balanţă şi să înţeleg pe cât se poate înţelege. Concluzia mea finală e că nu e nimic miraculos sau nemaipomenit în aşa ceva. Oricine poate face „chanelling” dacă asta intră în raza lui de acceptare. Dar pentru asta, metaforic vorbind, e necesar „să îţi pierzi minţile”. Adică să înlături rezistenţa şi blocajul mental care încearcă să te convingă că asta e o prostie şi o aiureală. Iarăşi, impropriu spus că mintea te blochează. Doar programele asimilate de către subconştient într-o viaţă de om şi care nu te lasă să te eliberezi de prejudecăţi şi lanţuri emoţionale, doar aceste programe mentale te blochează.
În acelaşi timp, personal nu rezonez cu orice mesaj transmis. Asta nu însemnă că ele nu ar fi adevărate, dar nu sunt pentru mine. De exemplu, primul meu contact cu acest fenomen a fost prin entitatea numită Ramtha, cu care am rezonat o perioadă dar acum nu mai rezonez aproape deloc, deşi mesajul în sine nu e chiar unul de lăsat, dar acum mi se pare puţin depăşit şi chiar denaturat mai ales din pricina celei care face transmisiile. Nu e chiar ok ce se întâmplă în acest show pur americănesc, de asta nu pot credita un fenomen spiritual atâta timp cât dincolo de aparenţe se întâmplă cu totul altceva. Uneori şi schizofrenia poate deveni o adevărată artă de a face bani pe seama unei turme gură-cască rămasă fără discernământ.
Însă fenomenul de “chanelling”, orice s-ar spune, este real. Însă datorită faptului că nu este acceptat întru totul, oamenii pleacă din start cu premize false că ar fi mereu vorba despre înşelătorii. Făcând o paranteză, e interesant că încă nu se dă credit spiritualităţii, dar se dă în continuare credit religiei „iubirii” şi cultului morţii care este creştinismul. Deşi mulţi dintre noi, acum mai mult ca oricând ascensionăm în conştiinţă chiar dacă nu ne dăm seama, tot la fel de mulţi însă sunt sugrumaţi efectiv de programele mentale venite din creştinism. Da, pentru mine majoritatea credinţelor limitative din această religie vin. Şi pentru mine cel puţin, creştinismul este cu adevărat cultul morţii. Nu mi-e frică să o spun, chiar cu riscul de a nu mă crede nimeni, chiar cu riscul de a rămâne singur pe aici. Fiecare e liber să creadă ce vrea, eu asta simt şi cred la momentul ăsta când privesc înapoi la mine însumi prin tot ceea ce am trecut. Dacă esenţa e către moarte şi promisiunea mântuirii e dincolo de moarte, nu pot privi la această falsă promisiune decât cu compasiune şi condescendenţă.
Revenind la carte, mesajul ei în sine este unul luminos şi eliberator în acelaşi timp. Filmările celor 6 au fost făcute în locuri şi timpuri diferite, deci nu e vorba de nici o influenţă a unuia către celălalt. Tocmai pentru că şi autorul cărţii, a fost el însuşi foarte circumspect de la început. Există multe similitudini în toate transmisiile, mai ales privind conceptul de divinitate, unde vechea paradigmă religioasă nu mai stă efectiv în picioare. În toate transmisiile omul este îndemnat către iubire, către creaţie, către realizarea sinelui, către bucurie. Există şi multe asocieri cu civilizaţiile extraterestre, inclusiv sunt amintiţi aceşti reptilieni şi anunnaki, nu intru în detalii aici, mulţi poate ştiu despre ce e vorba, dacă nu, pot afla.
Încă odată, nu e nimic nefiresc sau paranormal în tot acest „chanelling”. Oricine dintre noi este conectat de multe ori la tot ceea ce înseamnă divinitate în aceaşi zi de exemplu, fără ca să îşi dea seama. Dar uneori vin inspiraţii şi nici măcar tu însuţi nu realizezi de unde vin. Dar pentru că nu conştientizăm aceste stări, picăm într-o clipă tot în grija lumească şi iarăşi vibraţia scade vertiginos, iar pe vibraţie joasă nu mai poate fi vorba de inspiraţie sau „chanelling”. De fapt, este acelaşi lucru cu a fi inspirat, adică a fi „în spirit” şi nu pe lângă el.
Sigur că e nevoie de discernământ,dar dacă voi pune totul la îndoială, mă reneg pe mine însumi şi îmi anihilez orice deschidere. Totul se raportează la ceea ce simţi când iei contact cu aceste transmisii. Dacă te tulbură şi încă nu le poţi accepta, lasă-le pentru moment şi nu forţa nimic. Dar dacă simţi că vibraţia creşte în momentul citirii acestor transmisii, atunci mergi mai departe şi nu te opri, filtrează pe sufletul tău ceea ce ţi se potriveşte, restul nu e pentru tine, cel puţin deocamdată.
Mulţumesc acestei cărţi atât de autentice pentru cine are ochi de văzut dincolo de ceea ce se vede, pentru cine are urechi de auzit dincolo de ceea ce se aude, pentru cine are minte de înţeles dincolo de ceea ce se poate înţelege!

Am murit şi m-am descoperit pe mine însămi- Anita Moorjani

Anita-Dying-to-be-Me„Întoarce-te şi trăieşte-ţi viaţa fără frică!”

Astăzi vă voi vorbi despre o carte. Sunt convins că mulţi dintre voi ştiu de ea, dar poate că mai sunt şi unii care încă nu ştiu. Însă şi pentru unii şi pentru alţii, această reamintire poate fi un motiv de bucurie şi în acelaşi timp de introspecţie. Pentru mine cel puţin, e una din mărturiile cele mai autentice. Cartea se numeşte „Am murit şi m-am descoperit pe mine însămi” şi a fost scrisă de Anita Moorjani. Cazul ei este relativ recent, se întâmpla prin 2006.

Deşi au trecut aproape 3 ani de când am luat prima oară contact cu această carte, ea a stăruit permanent în mintea mea şi mi-am zis că totuşi ar fi cazul să scriu ceva şi despre această experienţă autentică. Cred că oricine ar avea ceva de învăţat din această carte, indiferent de religia, de spiritualitatea sau credinţa sa. Pentru că mărturia ei nu e una a minţii şi a raţiunii, ci este cu desăvârşire o mărturie a sufletului. Viaţa, moartea, iubirea, frica, boala, toate sunt cuprinse în paginile acestei cărţi, toate sunt adevăruri care pur şi simplu nu lasă loc speculaţiei.

Anita Moorjani s-a născut în Singapore şi trăieşte în continuare în Hong Kong. Fiind de religie hindusă, a trăit sub impactul condiţionărilor religioase şi sociale care a generat spre ea foarte multă frică. Nevoia de a nu dezamăgi, de a părea altceva decât era în realitate, a făcut-o să poarte o mască datorită fricii care ajunsese să se insinueze în corpul ei energetic. O viaţă trăită sub jugul fricii şi al necunoaşterii de sine, a dus-o către un punct culminant al vieţii care s-a numit cancerul. Când a primit verdictul, medicii îi mai dădeau doar 3-4 luni de trăit. Practic era un cancer al nodulilor limfatici în stare foarte avansată. Astfel încât, în scurt timp, tot corpul, de la baza craniului şi până la abdomen i se umflase de tumori de mărimea unei lămâi. Boala i-a devorat practic trupul, ajungând la 38 de kg. Menţinută pe aparate, i se cheamă apropiaţii pentru a fi prezenţi la ultima ei suflare. În acel moment, în agonie fiind, sufletul îi părăseşte corpul şi începe să asiste la toată disperarea din jurul ei, simte fiecare emoţie a soţului care o ţinea de mână şi a celor apropiaţi, observă agitaţia medicilor, dar sufletul nu este absorbit de drama lor. Conştiinţa i se expandează şi vede dincolo de zidurile acelei camere unde trupul îi zăcea, îl vede chiar şi pe fratele său care pleca atunci tocmai din India către ea în Hong Kong, îi vede şi pe cei care se rugau pentru ea, fiecare în felul său, în casele sau bisericile lor. Toate acestea le-a povestit cu lux de amănunte după revenirea de dincolo.

Pe când sufletul era încă ieşit din corp, are loc întâlnirea cu tatăl ei decedat înainte, şi cu încă o prietenă, şi aceasta răpusă tot de cancer. Întâlnirea de pe celălalt tărâm are loc sub forma unei comunicări telepatice. Deşi nu mai dorea să se întoarcă din nou în acel trup epuizat de boală, tatăl ei îi dă de înţeles că e mai bine pentru ea să se întoarcă. Atunci ea înţelege rapid de ce s-a îmbolnăvit de cancer pe pământ: pentru că nu a fost niciodată ea însăşi şi pentru că frica i-a dominat toată viaţa! Tot atunci realizează că dacă se va întoarce, se va însănătoşi rapid. Ultimul mesaj al tatălui, rămâne un mesaj pentru posteritate: „Acum, că ai înţeles cine eşti cu adevărat, întoarce-te şi trăieşte-ţi viaţa fără frică!”

Realizează atunci că există un scop şi o menire a vieţii sale. Iar scopul nu se vrea căutat cu îndârjire, ci el se aşterne de la sine în faţa ta, pe măsură ce laşi lucrurile să se întâmple şi pe măsură ce îţi dai voie tot mai mult, să fii doar tu însuţi.
Când a povestit despre această experienţă în apropierea morţii, a spus că „dincolo” nu mai există nici un fel de separare, aici doar trupurile ne separă, pe când acolo suntem cu toţii Una, interconectaţi la aceeaşi conştiinţă. După revenire s-a lovit de scepticismul doctorilor care în ciuda faptului că după 5 zile tumorile i se micşoraseră cu 70%, i-au dat drumul acasă de-abia după 5 luni. Adaptarea din nou la această viaţă, nu a fost tocmai una uşoară, toată percepţia vieţii i s-a schimbat imediat după întoarcere.

Concluziile pe care le-a tras în urma acestei experienţe, au fost următoarele:
Iubirea. Nu este de ajuns să spui că iubeşti oamenii, dacă tu nu te iubeşti cu adevărat pe tine însuţi. Asta e doar o altă minciună prin care fugi iarăşi de tine. Cu cât te iubeşti şi te apreciezi mai mult, cu atât vei dărui mai mult din tine celorlalţi. Când te iubeşti, nu mai simţi nevoia nici să controlezi pe careva, nici nu mai suporţi să fii controlat de absolut nimeni. Trăieşti şi laşi să trăiască.

Frica. Suntem învăţaţi să ne fie frică şi aceasta ne este cultivată încă de la o vârstă foarte fragedă, astfel încât nu mai funcţionăm firesc din iubire, ci ne manifestăm adeseori cu sabia fricii deasupra capului. Această frică este de cele mai multe ori ascunsă şi nu o percepem direct ca fiind prezentă, te obişnuieşti până ce te identifici cu ea şi devine a doua ta natură. Trăiești, te culci și te scoli cu ea. Începe să îţi fie frică de oameni, de viaţă, pentru că pur şi simplu trăieşti în iluzia minţii, nu în plenitudinea bucuriei fiinţei tale interioare.

Fericirea şi râsul. Ne naştem cu aceste tendinţe către veselie, dar societatea şi religia mai ales, reuşesc de-a lungul timpului să ne taie pofta de viaţă şi să ne bage doar frica în oase. Copiii se nasc cu bucuria pe chip, dar în scurt timp, această bucurie păleşte de pe faţa lor. Ne naştem cu multă iubire dar şi aceasta devine condiţionată după ce creştem. Bucuria e cea mai importantă activitate spirituală şi de fapt, toate meditaţiile şi tehnicile folosite, converg doar către recăpătarea stării de bucurie. Când pierzi bucuria, pierzi starea firească şi începi să apelezi la…tehnici spirituale!!!

-Conştientizarea că viaţa este un mare dar. Unii se auto-amăgesc că viaţa e o corvoadă şi că au karme grele de dus. Spor la trasul karmei dacă asta doriţi, iubiţii mei. Toate greutăţile care vin spre mine, eu le percep doar ca provocări. Ele sunt de fapt, daruri şi nestemate pe care noi în fuga noastră după confort, le aruncăm şi pierdem astfel o mare creștere și binecuvântare spirituală. Aşa cum spune şi autoarea, ea de fapt se sinucidea lent de una singură, cu mult înainte de apariţia cancerului. Cum se sinucidea? Inconştient, prin frică. Iar boala de fapt a salvat-o de la moarte prin darul care i s-a făcut şi pe care ea într-un târziu de-abia l-a conştientizat. Dacă încă te zbaţi şi nu primeşti provocările vieţiii ca pe nişte daruri, încă nu ai ajuns până la capăt, încă nu ai înţeles cine eşti, încă fugi de tine, încă fugi de viaţă!

-A fi tu însuţi. Când porţi măşti, intri în conflict interior cu sinele tău, conflict care va duce mai devreme sau mai târziu tot la boală. De fapt, e foarte chinuitor să porţi o mască şi să trăieşti în minciună şi duplicitate. E o mare povară. Dar cel mai simplu e să fii mereu tu însuţi, atunci nu vei mai încerca din răsputeri nici să impresionezi pe careva, nici să joci la nesfârşit teatru ieftin şi de prost gust.

E adevărat, de cele mai multe ori, de-abia când pierdem ceva ne dăm seama de valoarea lui. Oare n-ar fi o mare irosire a acestui timp pentru a ne pierde această viaţă în zadar, iar după plecarea noastră de aici să ne dăm cu adevărat seama de ceea ce am avut și am pierdut?
Aşadar, revino copile, iubeşte-te fără ca să te cenzurezi în zadar, râzi din toată inima ta, fii recunoscător pentru darul vieţii, rămâi mereu tu însuţi şi împărtăşeşte cu curaj acest mesaj sublim mai departe:
„Întoarce-te şi trăieşte-ţi viaţa fără frică!”

profesor CRISTIAN CIORCILA

recenzie preluata de pe pagina de FACEBOOK prin bunavointa autorului caruia ii multumesc

puteti viziona interviul la aceasta adresa: https://www.youtube.com/watch?v=kcAuZE756Mg