Cat putem duce…

8623_10151697743539023_803624297_nAzi ma voi gandi la tot ceea ce il poate determina pe un om sa-si ia lumea-n cap, lasand in urma sa o viata construita prin munca, zi de zi, caramida cu caramida, unitate cu unitate.

Ma voi gandi la cat de mare trebuie sa fie dezamagirea si amaraciunea unui om ca sa inchida o usa in urma lui, fara sa-si ia macar la revedere de la cei dragi sau macar sa dea o explicatie pentru gestul sau.

Ma voi gandi la cat de puternica trebuie sa fie acea fiinta care, singura printre straini, e nevoita sa o ia de la zero, de la lingura si furculita; cum poate acel om sa respire cand inima lui toata e acolo unde a daruit-o cu nesfarsita iubire.

Ma voi gandi azi la chinul si razboiul unui om care nu a mai putut suporta sa vada dezastrul care s-a abatut asupra casei sale, a familiei sale, a tarii sale si a fost impins, nevoit, obligat sa plece intr-o lume straina.

Ma voi gandi la toti cei care isi inghit toata suferinta instrainarii si a singuratatii lor in tacere, nestiuti de nimeni, nici macar de casnicii sai; acesti oameni care in locul autodistrugerii, a iesirii lor din lume in mod tragic au ales sa traiasca cu durerea si scarba lor, cu aminitirile neprietenoase, cu nerealizarile si neimplinirile lor, admitand ca aceasta si nu alta e soarta lor pe care trebuie sa o duca pana la sfarsit.

Azi ma voi gandi la ei cu respect si iubire, incercand sa invat ceva din curajul lor si din dorinta lor de a nu se lasa doborati, de a merge inainte si de a respecta crucea pe care o au de purtat pana la sfarsit.

Dumnezeu nu ne da pe umeri o cruce mai grea decat ceea ce putem noi duce!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

A fi inspirat

Înscrieți-vă pentru oferte exclusive si acces instant la cele mai recente articole ale noastre.

Aceste informații vor fi NICIODATĂ partajate sau vândute unei terțe părți.