Plansul din parc

 

Azi ma gandesc la locul acela din parcul Cancicov unde am vrut sa imi plang plansul in dimineata asta. Nu am gasit nici o banca goala. Pe toate erau suflete intrupate sau invizibile care faceau acelasi lucru: plangeau! Mi-am infranat necazul meu si am inceput sa fiu atenta in jur . M-am cutremurat de cata durere plutea in parc ! Unii isi plangeau soarta, altii iubirile neimplinite, altii saracia, altii bolile grave sau incurabile. Unii isi plangeau mortii, altii nenoro-cul.

M-am straduit sa aud cuvintele care pareau o litanie la inceput, apoi s-au desfacut unul cate unul venind in intampi-narea mea. Mi-e dor, unde am ajuns, ce sa fac acum, cu cine sa vorbesc, nu ma iubeste, am ramas singur, ma doare operatia, nu am bani, voi muri, copiii mei, banca, neputinta, imi e ciuda, cum sa ma razbun , unde sa fug, nu mai pot, am obosit, unde am ajuns, si daca plec ceva fi, cine sunt… Valuri de cuvinte navaleau din ce in ce mai mari peste mine. Am vrut sa ma feresc, sa fug din calea lor. Imi intrau in ochi , in urechi, in gura. Mi se infingeau ca niste sageti in carne, ajungeau pana la suflet. Usturator! Atata durere si tristete! Nici un gand despre bucurie, fericire, multumire! Oameni buni ce-i cu voi ? – am strigat plina de amaraciune. Nu ma auzea nimeni! Nu puteam sa ajut , asa ca mi-am luat plansul meu in buzunar si l-am adus inapoi acasa. Am tras jaluzele, am incuiat usa si m-am asezat intr-un colt al camerei cu genunchii la gura, asteptand. Asteptandu-ma!

Cu masca pe figura

 

Azi ma gandesc la faptul ca se spune despre femeie ca poarta nenumarate masti. Eu am constatat ca este adevarat, dar am mai observat in acelasi timp ca barbatii se ascund dupa mult mai multe masti. Pare ciudat pentru ca s-a mers mereu pe ideea ca femeia este mai ascunsa, ca este tainica, ca are nevoie sa uimeasca pe cei din jur, sa atraga atentia, etc. Dar nici barbatul nu e mai prejos. Ba chiar o intrece pe femeie! Se intampla asa pentru ca el trebuie sa dubleze eforturile de pastrare a imaginii de primul venit in lume. Nu se spune ca Adam a fost croit inaintea Evei? Si cum delicata, romantica si zgubilitica de femeie ameninta de mult ca-l va detrona, lui nu i-a mai ramas decat sa puna masti peste masti si deasupra alte masti. Sa nu se observe ca este timid, delicat, temator, firav sentimental, dependent de prezenta femeii, si ca undeva se opreste brusc ceea ce-l facea cautat, fiziologic vorbind. El are nevoie de masti. Uneori par perverse, alteori sunt de-a dreptul macho, sau sobre, austere, increzute…Cand se duc la toaleta se transforma in ceea ce sunt cu adevarat. Oglinzile spun adevarul! Intotdeauna! Si chiar daca sunt chiori de beti ei tot vad adevarul despre ei reflectat in oglinda. Si asta ii deprima, ii ucide. De aceea cand ies din baie se grabesc sa puna mastile pe figura! Hm, ce ti-e si cu mastile astea!

Cum ar fi daca…

 

Azi m-am gandit la cat de obiectiv trebuie sa fii in orice situatie! Chiar si atunci cand realizezi ca nu poti fi decat subiectiv, motivand cu geniala gaselnita: imi pasa! Pai daca iti pasa atunci in mod natural trebuie sa devii obiectiv sau macar sa incerci un si daca ai fi obiectiv cum ar fi? Nu e usor sa fii numai obiectiv sau numai subiectiv. Pe undeva cele doua atitudini se interfereaza. Ramane numai la latitudinea ta, la nivelul tau de gandire si de intelegere, la capacitatea ta de a rezona cu acel ceva ca sa te poti ajusta cumva. Dar ai sa razi: si asta tine tot de obiectivitate. Si simtirea la fel!

Sa zicem ca iubesti pe cineva. Ai avut o lunga perioada de pustnicie si brusc iti iese in cale ea, de exemplu. Tu liber, fara obligatii, ea, cu obligatii de tot felul. Ce te faci? Inima si corpul spun hai, in timp ce mintea striga alarmant: stai, nu te grabi! Si totusi, desi intelegi bine situatia, tu te grabesti. Fortezi barierele, instalandu-te comod in zona in care tu zici ca e ok. Dar nu e! E de fapt un teritoriu de lupta. Pas cu pas realizezi ca esti tot mai aproape de deznodamant. Frisonezi, dar nu dai inapoi! Continui sa fii subiectiv. Esti barbat, te bati pentru iubirea ta, nu-i asa? Continui sa crezi in iubirea care pana la urma te seaca de puteri si de rabdare. Intervine dezamagirea. Ce-ai crezut? Ca ea, minunea minunilor,  te va ridica in al noualea cer ? Eroare! Ea te tranteste de toti peretii pentru ca obiectiva fiind prin instinct,  stie ca trebuie sa isi retraga ambasadele cantarind ce pierde si ce castiga! Tu inca mai speri, inca mai numeri zilele pana te vei oglindi in ochii ei, astepti mesaje si apeluri de la ea si ele nu vin cand vrei tu, cand simti si ai nevoie, ci vin in functie de cum se serpuieste ea printre obligatii.

Vezi, a fost doar un exemplu. Hotararea ta e in mintea sau inima ta. Cine-i alegator si cine castiga? Tu vei sti. Ne azvarlim in cate o valtoare care ne face cu ochiul. Credem ca de acolo incepe curcubeul. Nici vorba! Totul incepe cu atentia, cu observarea, cu masurarea si cantarirea. Asta inseamna de fapt simtire: sa treci prin filtru oameni, evenimente, situatii, intamplari, gesturi, trairi, senzatii si abia apoi esti in masura sa hotarasti. Alege sa lasi universul sa isi faca treaba in sincronicitate cu el insusi. El este intotdeauna obiectiv.

Cand intervine subiectivismul inseamna ca ceva e cu siguranta in neregula! Gandeste! Subiectivismul seamana cu incapatinarea, asa mi se pare cateodata! Dispar repere!