Misogin sau jagardea?

slugarnicia

Caldura mare coane Fanica! Hai coana Joitico sa te fac o bere cu guleras! Vorbe spuse cu drag intre doi prieteni vechi! Terasa, racoare, atmosfera placuta, numai buna de dezlegat povesti nespuse sau traite candva.

Alaturi de masa noastra sunt trei barbati – oare de ce nu i-am numit domni, ca ar fi fost elegant din partea mea! Iata de ce: cine bai, curva aia ? Da’ mai da-o-n p… mea de tiganca borata! O stiu ca pe buzunarul meu! Asta bai? Asta care suge trombonul cu buzele ei de vaca la toti maharii din Bacau? Numai cand o vad ca isi da ochii aia de cacat peste cap si isi tuguie buzele borasc bai! Duceti-va dracului!…Eu is tata’ ei! Boarfa, stoarfa, aia e!… Omul transpirat si nervos, isi facea vant cu telefonul bengos si tot tragea de gulerul camasii albe descheiate regulamentar dar uda fleasca. Trag cu ochiul; ceas de fite, pantaloni bleumarin, pantofi scumpi, tuns ca la carte…Hm! Aici imi miroase a om care lucreaza fie in administratie fie in politica. Bingo! Conul Fanica de la masa mea se saluta jovial cu nenea enervat de caldura dar si de subiect. Imi fortez norocul si susotesc cu omul de dinaintea mea: primarie? Rade strengareste: ce tare esti, nu ti-ai iesit din maneca! Da. E din brigadierii noi. Rad si eu dar urechea mea era deja la masa de alaturi pregatita sa inregistreze din nou. Bai, nu stiu cum o suporta barbat’su, ca el e baiat de treaba! Un tip lat in umeri si cu ceafa tunsa de toti bani, cu cercel in urche – diamant, zice un dracusor in mintea mea – rade sacadat si ragusit: da-te bai in ma-ta! E misto tare tipa! Are niste tate si un curan de te trec racorile! Bai, da fii atent aici, e de-a noast’ asa caaa...si lungi a-ul cat mai mult! Al treilea incepu si el sa latre cu gura pana la urechi: i-ai pus-o si tu? Parca era un pui de caniche. Cand radea scutura capul in dreapta si in stanga, fluturandu-si  pletele crete si lungi. Isi trecea intr-una limba peste buzele umede si groase ca intr-un gest usor obscen. Da-te bai si tu in p..a mea, il repezi primul. Te bagi ca… Ca ce, ca ce, clantani pletosul topaind pe scaun nerabdator. Primul nu-l baga in seama si continua facand spume la gura stransa a furie. Las’ ca vorbesc eu cu Cosminel sa o dea pe liber de la muzeu. Scrie ce vrea si cum ii place si nu e bine. Umbla ca o catea  in calduri dupa subiecte si tot ne ataca. Cel voinic ricana filozofic: cre’ca!…Baaai, tu habar n-ai ce ne-a facut asta in campanie! Si lui Romica tot ea i-a cantat prohodul! N-a dat-o el afara din primarie? Omul cu camasa alba era tot mai zadarat si aproape ca se sufoca de furie. Canishul incepu sa turuie, tragand cu pofta din tigara supersubtire: vezi ca nu te pricepi? E de-a noastra! A fost pusa de Hasul ca sa faca praf in tarana goala! Hai mai ca e o scumpa, o desteapta! Mie imi place tipa! Arata si tare! Ce ai cu ea! Raspunsul veni, de loc jovial: am bai, am, ca vreau sa plece de acolo ca sa facem schimbarile si de curul e nu putem. Asta-i doberman!…

Cu tristete oarecum ca pierdeam firul povestii m-am intors catre amicul meu si m-am straduit sa nu fiu nepoliticoasa. In mintea mea beculetele se aprinsesera ca in pomul de Craciun. Sa fie vorba desprea ea sau?… Clar, despre ea era vorba. Dar nu asta era interesant ci nebunia si isteria care se zbenguie pe unde-i place. Si de atunci un gand nu-mi da pace: oare brigadierul e misogin sau jagardea?

Trei secunde!

IMG_20160723_183841Azi m-am gandit la gesturi. Sunt unele situatii cand ne trezim ca facem ceva, sau spunem, sau scriem, fara sa realizam ca putem sa generam razboaie atomice, ca putem declansa prapastii uriase, ca putem dinamita un camp de maci, si toate astea fara sa ne dam seama. Si chiar daca ne dam seama nu ne oprim. Ne rostogolim din varful muntelui parca intr-un gest disperat de kamicadze. Cine sa aiba dreptatea? Unele gesturi au ca suport intentia buna dar pe parcurs, nu stiu care este exact mecanismul universal, se transforma in cu totul altceva. Nu pot intelege toate astea! Puterea mea de pricepere se estompeaza si paleste in fata unor astfel de situatii. Nu stiu sa le fac fata. Ma oripileaza si ma dezgusta. Ma determina sa fac transferuri in alte registre unde nu am abilitatea de a gestiona aceste situatii. Patinez si sunt uimita. Nu stiu si nu pot si nuvreausi nu imi place sa ma cert!

Un simplu gest generat dintr-un automatism invatat candva intr-un sistem idiot si de care desi ne-am straduit sa scapam, ne dezarticuleaza in doar trei secunde, trimitandu-ne existenta in derizoriu. Si gata-i valvataia. Ard sub ochii nostri toate cate au fost bune si frumoase, unice si minunate. Totul e jar si palalaie, nervi si manie, amenintari si usi inchise. De fapt ce hotarari luam in doar trei secunde? Unele bune, altele proaste. Acestea din urma ne vor aminti ulterior cat de mare ne este egoul si ca nu am fost in stare ca in cele trei secunde pe care le-am avut la dispozitie sa punem frana si unii si altii, alegand cuminte tacerea si impacarea. Si tu ai dreptate, si eu am dreptate, pace noua, la toti si continuam cu mai multa grija unii fata de altii.

Gresim! Toti gresim! Nu e nimeni perfect. Increderea se cladeste in timp dar si in doar trei secunde care pot fi blestemate sau binecuvantate. Aleg lectia, aleg lacrima de regret, aleg iertarea, aleg impacarea, aleg intelepciunea si da, aleg de buna seama binecuvantarea! Si acesta poate fi un gest!

Suma pasilor sunt eu!

nisip urme flori

Azi m-am gandit la zece pasi pentru a obtine succesul. Patruzeci de pasi pentru a fi fericit. Treisprezece pasi de urmat pentru aflarea sinelui. Douazeci si cinci de pasi ca sa devii femeie adevarata. Etc. Maine ma duc sa-mi caut un pedometru. M-am incurcat in pasi. Kinetoterapeutul mi-a spus azi si el ca trebuie sa fac zece mii de pasi zilnic daca vreau sa nu ajung la operatie. Ba mai mult, am incurcat pasii de la succes cu cei de la fericire si cred ca si cu cei de la curaj. Acum ce sa ma fac? Cum sa memorez toate astea? Lumea s-a straduit sa scrie pentru mine atatea ghiduri de buna purtare si conduita, de dezvoltare personala si neurolingvistica, de sanatate, iar eu, ca o ignoranta care sunt, am facut tocanita din toate. Nu-i frumos din partea mea! Dar stii, pe de-o parte imi pare si bine ca a iesit asa pentru ca brusc m-am oprit din alergatura zilnica, programata de altii si m-am uitat mai atent in oglinda. Ochii mei uimiti ma intrebau: ce faci, unde vrei sa ajungi? Dar chiar asa, ce vreau de fapt? Sa ma schimb, normal! Ok, sa ma schimb in ce, sau in cine? Intr-o persoana agitata care a pierdut sirul pasilor, frustrata ca a trecut timpul peste ea, ca au aparut riduri, ca are edeme si ceracane, ca e fundul mare si calca leganat, ca e singura, sau ca nu a spus nu stiu ce fraze miraculoase, sau ca nu si-a facut la timp exercitiile fizice, sau ca nu s-a tinut de planificarea ce musai trebuie sa o conduca direct pe culmile succesului? Sau poate intr-o persoana care isi face zilnic portia de autointrospectie si de fiecare data constata ca nimic nu e cum ar vrea ea si lumea din exterior, ca nu multumeste pe nimeni, ca nu e tocmai cine ar fi trebuit sa fie? Pana la urma de unde curg toate nemultumirile noastre de ne siluim existenta adunand retete de toate felurile, din toate domeniile care ar avea desigur un gram de elixir misterios care face farmece? Cine vine si-mi toarna in creier ca nu sunt suficient de tanara, de frumoasa, de desteapta, de moderna, de eleganta, fancy, cool, trendy si alte cuvinte foarte uzitate mai ales in zona show bizz-ului si preluate automat de antenutele de servici pregatite sa judece si sa isi dea cu parerea.

Ochisorii mei albastri m-au mustrat si mi-au adus aminte ca nu trebuie sa fac nimic obligatoriu si cu ravna prostesteasca. E in mine tot ce am nevoie ca sa functionez normal in perimetrul  care ma reprezinta. Pe cine as pacali eu oare daca m-as schimba in alta? Pe mine desigur. As fi o clona – rezultat al diverselor retete colectate cu ravna. Oare in loc sa fac arhiva nu mai bine ies eu la o plimbare, in trening si adidasi, cu coada de calut prinsa intr-un elastic si cu castile in ureche ascultand  deep house Amsterdam? Va cadea jumatate de Bacau pe jos de oripilare – auzi la ea, cum sa iasa asa imbracata pe strada? Era doar o doamna eleganta candva! Un sfert de Bacau se va amuza – intotdeauna a avut umor cucoana asta si a fost originala! Iar restul nu ma cunoaste, asa ca ma vor judeca sau nu – habar nu am. Si daca am chef ma voi aseza la umbra fix intr-o cafenea stradala si voi casca gura la trecatori, imaginandu-mi ca sunt la Paris. Esential e ca nu mi-am pierdut imaginatia si umorul, si gasesc resurse suficiente sa rezist chiar si atunci cand viata imi mai da cate una peste cap. Ce daca? Doar nu imi plimb buletinul ci pe mie insami. In pas alergator, de balet, de promenada, de zumba sau tango, in pas moderat sau foarte incetisor. Sunt pasii mei, ritmul meu, alegerea mea! Cui ce-i pasa?

Mama ei de karma!

karmaSa dai cu palaria de pamant si sa o calci in picioare! De ce? De ciuda! Cum altfel?

Ea e artist plastic, cu studii facute la o academie de arta renumita, cu burse in strainatate, cu expozitii foarte bine apreciate, cu o gratie de om cum numai la Carei se poate naste, o femeie frumoasa, o desteapta, placuta, plina de sarm si umor, care are cancer la plamani. ( Ce scurt poti caracteriza un om charismatic in aceste timpuri!)

El, un tata mare stie cine e, de unde vine, si ce hram poarta! E lider la fabrica de facut bani, e solist vocal – adica se manifesta cu vocea – studiaza sa fie smecher la scoala vietii, zice ca e singur si traieste undeva pe dreapta sau stanga in Germania, adunand ce? Nimic altceva decat bani! Bani la greu!

Ea, artista plastica, care a trudit ani grei la plansa si la studii, impusca banul si are nevoie de ajutor ca sa isi poata cumpara lunar din strainatate medicamentul care o tine in viata. Statul roman nu are bani si pentru ea! Picteaza ” Lucruri marunte” pe care se straduieste sa le vanda.

El, nu se straduieste prea tare cantand, dar ii pica banii la gramada din cer.

El nu are cancer, dar are tupeu maxim. Nu-i rau si nu il cearta nimeni pentru ca are voce – are? – si canta pe unde se poate.

El se trezeste si ii curg banii.

Ea abia poate dormi, picteaza cu sabia lui Damocles deasupra capului, sperand sa primeasca banutii pentru medicament.

El traieste din ignoranta si din talentul nativ al stramosilor carora munca le este straina. Ei sunt artisti si atat.

Ea traieste din bun simt, iubire fata de frumos si oameni, impletind ganduri pentru ea, sotul si familia ei mare si minunata, tragand nadejdea ca intr-o zi cancerul va pleca de la ea, lasand-o sa-si traiasca mai departe viata alaturi de prieteni si oamenii dragi sufletului ei transparent ca o horbota pe care danseaza ingerii.

Asta e! Pe de o parte el, intunecat, ignorant, arogant, prost si bogat, nestiind ce este durerea, lipsurile si spaima pentru ziua care vine si pe de alta parte, ea , luminoasa, cu cel mai frumos zambet din lume, senina si rabdatoare.

Unii spun: karma! Altii spun: destinul! Voci surde ingana pe nas stereofonic: pacatele stramosesti! Si pe deasupra tuturor pluteste cuvantul acela care ne face mici si ne striveste facandu-ne umili si neputinciosi: Dumnezeu! Eu spun atat: nu cred! Trebuie sa fie cu totul o alta paradigma pe care nu reusim sa o intelegem! Recunoasteti cumva modelul? E langa noi ,mereu la doi pasi, vizibil si redundant!

Vezi, de aceea spun: sa dai cu palaria de pamant si sa o calci in picioare! Mama ei de karma!

STEFAN AILENEI – un invitat special!

 

IMG_20160710_172048

  1. Cine este Stefan Ailenei ?

 

             Am 14 ani, sunt elev in clasa a-VIII-a la Colegiul National de Arta Octav Bancila din Iasi. Sunt la                sectia de muzica, la catedra percutie.

 

  1. De ce ai ales muzica si de ce percutia ?

 

Am ales muzica deoarece mi-a placut foarte mult, auziand la tatal si sora mea sunetele

minunate ale instrumentelor asa incat am vrut si eu sa am o cariera in muzica. Percutia am ales-o de la sora mea care studiaza acelasi instrument ca si mine, iar sunetele foarte diversificate ale multitudinilor de instrumente m-au fascinat.

 

  1. Ce inseamna muzica pentru tine ?482803_456954431044537_1196824310_n

 

Prin muzica reusesc sa transmit sentimentele pe care le simt ascultatorilor si modul meu de a comunica cu cei din jur.

 

  1. Ce premii ai luat pana acum ?

In toti cei 5 ani de cand studiez percutia am reusit sa adun 13 premii la diferite concursuri, 2 premii la Olimpiada Nationala de Interpretare Instrumentala. Ultima competitie la care am participat a fost Concursul International de Interpretare Instrumentala ”Ioan Goia” unde am obtinut Marele Premiu.

  1. Ce intentii ai pentru viitor?IMG_20160710_171211

 

Mi-am propus sa devin un percutionist de exceptie.

 

  1. Ce hobby-uri are Stefan ?

Imi place sa ma joc cu yoyo-ul, sa merg pe role, sa ies afara cu prietenii si alte diferite activitati.

  1. In mod cert esti un tanar foarte talentat ! Crezi ca un percutionist are sanse in Romania ?

 

In opinia mea daca muncesti poti ajunge apreciat oriunde lume.

 

  1. Daca ar fi sa ti se indeplineasca o dorinta, care ar fi aceasta ?

 

Sa am toate instrumentele de percutie.1743574_609926299080682_1562268316_n

 

  1. Cine iti este mentor si model ?

 

Mentorii si modelele mele sunt profesorul de percutie si tatal meu.

 

  1. Dintre percutionistii lumii care iti este apropiat sufletului tau ?

 

Gary Burton, Evelyn Glennie, Miroslav Dimov.

 

  1. Stefan, tu simti ca ai darul de a crea magie in jurul tau cand incepi sa canti ? Cum o explici ?10986703_10153070929074933_3977132428040378308_n

 

Este prea mult spus magie, insa sunt constient de faptul ca in momentul in care incep sa cant, atrag atentia oamenilor.

 

  1. De ce crezi ca au nevoie tinerii muzicieni din Romania si ce simti tu ca nu e bine in sistemul de invatamant ? Ce ai propune sa se schimbe ?

 

Lipsa instrumentelor este simtita cu desavarsire de catre tinerii instrumentisti din Romania.

 

  1. Unde te vezi peste zece ani ?

 

Interpretand pe marile scene ale lumii.11138489_909702852439525_1642300411475012566_n