Eu, frustrata?

1907483_10206040417722292_5419420659277319388_nAzi m-am gandit la tot ceea ce ma supara si ma face nefericita. Aparent sunt dezechilibrata. Sentimental, hormonal, material, dar psihic nu! Busola e la mine si am piciorul pe frana, pe acceleratie, cand trebuie. Iau decizii care daca uneori mi se par un pic ciudate stiu ca sunt luate in deplin consimtamant cu ceea ce simt si gandesc! Cu alte cuvinte cantaresc bine hotararile si actionez din impuls doar atunci cand simt ca e cazul sa dau drumul la energiile care ar putea face implozie. E mai sanatos asa, chiar daca din afara pare dezechilibru. Probabil ca un bun terapeut nlp ar face cu mine o plimbarica prin trecutul prezent si viitor ca sa mai punem la loc una, alta, ca sa mai netezim niste ingrijorari sau sa mai incurajam pe ici, pe colo personajul, care uneori – din varii motive – mai simte ca ii tremura pasul sau ca isi mai pierde increderea in el. In rest, nimic special, nimic diferit fata de tot omul! Inca mai cred ca biblioteca din Alexandria exista prin noi pentru ca suntem romane – fiecare are o poveste a lui, intr-un volum, doua sau mai multe! Deci nimic iesit din comun!

Ciudat este insa faptul ca pe zi ce trece umanitatea in ansamblul ei pare ca o ia razna. E ca si cum un carusel incepe sa se invarta din ce in ce mai tare pana la gradul de pericol iminent, de ca si cum ar sari o piulita incinsa la maxim si toata instalatia facuta pentru bucuria si placerea omului s-ar transforma intr-un carnagiu universal! Bombardament informational, stiri rele, spaime transmise in eter, amenintari de toate felurile, moralitatea se intoarce cu susul jos – de fapt ce mai inseamna moral intr-o lume ipocrita! Conducatori controversati, lideri cameleoni, profesionisti facuti peste noapte, politici economice derutante, crime organizate, pedofilie politica, embargouri ciudate, curvasareala de toate tipurile, atitudini devenite emblematice, cauze de interes national si international ratate pe motive de apartenente la grupuri oculte sau ostile, etc.

Si atunci  recunosc: sunt frustrata! In toate felurile! Ma puteti judeca pentru asta?

HAI ROMANIA MEA!

Romania

Azi m-am gandit ca nu am scris nimic despre meciurile de fotbal atat de asteptate de foarte multi romani. Nu am scris pentru ca am dorit mult sa vad ca mi se infirma ceea ce am gandit! Din pacate nu a fost sa fie asa! Nu sunt nici comentator sportiv, nici nu ma pricep la fotbal, nu sunt nici microbista, dar un lucru stiu sigur ca sunt: un pic nationalista!

As fi vrut sa vad/aud explozia de urale, de bucurie a romanilor in situatia calificarii noastre! Nu stiu, dar cred ca am ajuns la un  grad de saturatie care trebuie urgent transformat intr-o alta energie; mi se pare maladiva cea care o simt acum. Parca am fi pe un topogan si nu reusim sa ne agatam de ceva macar sa ne oprim daca nu avem inca forta sa ne intoarcem la baza, adica sus. Sunt foarte convinsa ca un numar mare de romani nu au imbratisat ideea ca un partid sa iasa atat de invingator in alegeri si mai cred ca acest esec al fotbalului va atrage si mai multe voturi impotriva acestui partid. Voturi de repugnare si antipatie. Excelenta si  demnitatea au disparut, la fel demisiile de onoare! Nu am nimic cu nici un partid, nu fac politica, dar ca alegator, cetatean si om imi pot permite sa imi spun parerea. Nu doctrina acelui partid este refuzata, nu toti oamenii din acest partid sunt aducatori de umbre si nori, ci din nefericire, doar un grupuscul care si-a intins tentaculele – bine zis ca o caracatita – oriunde se poate suge lapte si miere. La negru, desigur!

Intreaga societate romaneasca pare sa fie controlata de ei. Desi au primit cartonase galbene si rosii sau chiar au fost eliminati de pe terenul de joc, ei continua cu mare nonsalanta sa papusareasca. Oare ce le-o mai fi scapat?

De ce ne miram ca fotbalul romanesc este in vrie? Fotbalistii au fost platiti la greu, au fost transformati in mari vedete, fetele nu vor maritis decat cu fotbalisti ca asa e ok, au afaceri de miliarde de euro, sunt modele in marea industrie a show bizz-ului, de la ei se da un fel de ora exacta. Habar n-am cum se intampla toate astea dar oare asa trebuie sa fie? Asta pare sa fie din pacate realitatea!

Au fost facuti peste noapte branduri. Saracii de ei nici nu stiu sa scrie corect dar sunt baieti de baieti, de fite si ifose de mari vedete. Antrenorii lor la fel. Fotbalul a devenit o alta industrie, o masina de spalat bani, de facut blaturi, de bagat oamenii la inchisoare, de scandaluri rasunatoare care au ca sursa oameni politici, mai ales din acest partid!  Nu o afirm eu, e demonstrat statistic.

Noi, cine suntem? Noi, restul, cantitate de loc neglijabila! Sa zicem ca poporul roman care sufera trauma dupa trauma. Oare nu v-a ajuns si voua dragilor, aroganta, megalomania, nesimtirea si lipsa de respect?  Chiar ne este asa de bine sa traim in continuare starea de guvizi – asa cum ne-a denumit un celebru om politic care se joaca si acum cu tara in bunghi cum vrea el manipuland partidele fara sa-l doara capul? Oricum e un geniu daca poate face fata fluierand unui popor care nu mai stie cum sa iasa la lumina coplesit fiind de atata incorectitudine, nedreptate, marlanie, golanie, ironie, bascalie si rautate! Pot continua dar gandul ca s-a reusit sa se distruga in cel mai rafinat mod clasa de mijloc care ar fi avut un cuvant greu de spus, ma determina sa incetez sa tastez! Ma incearca o tristete bacoviana, o neputinta si un soi de pesimism! Se mai poate face ceva? Uimiti-ma va rog si ma voi urni si eu atunci din starea mea, alaturandu-ma voua, celor care poate ca mai aveti vreo solutie salvatoare! Romanul nu e prost, dar de bun ce este se lasa prostit! Pana cand oare?

Sa fiu bine inteleasa: ridic palaria si ma inclin in fata marilor fotbalisti si antrenori care ar avea toate motivele sa fie increzuti, dar iata ca nu o fac! Sportul i-a invatat bunul simt si modestia!

Inchid laptopul fredonand in soapta: HAI ROMANIA MEA!

Daca as fi actor!

13339503_10154353631164749_5651488410995614846_n

Azi m-am gandit ca daca as fi actor mi-as pune toate rolurile pe mine, cu haine cu tot si cu scenografi, regizori, muzicieni, pictori, sufleuri, masinisti, as tranti usa de perete si l-as scoate pe director fix in mijlocul strazii si as arunca de pe mine toate cotroantele in capul lui intrebandu-l de la megafon: cine dracu te crezi nemernicule? Cine ti-a dat voie sa faci din teatru pod de lansare pentru ciufuleti? Aici e teatru nu mansarda pentru cretinoizii care nici macar nu stiu cine a scris ”O scrisoare pierduta”! Lasati-ne sa traim, sa existam, sa jucam piese de teatru scrise de oameni care au ars de iubire pentru scena si actori!

Daca as fi actor as imbrobodi teatrul intr-un lintoliu mare alb, ca la chinezi – doliu – si as pune afara o pancarda enorma: Aici este interzis sa se mai joace piese scrise de onorabilii din politica! Aici sunt interzise interesele altele decat cele artistice si culturale!

Daca as fi actor as atine calea bancherilor si le-as intide palma deschisa fara sa spun nimic! Un leu pentru Atheneu! Un leu pentru Teatrul B! Un leu pentru actul artistic! Un leu pentru cultura! Un leu pentru curajul de a fi actor intr-un Bacau in care politica si-a infipt ghearele peste tot!

Daca as fi actor as vrea sa fiu un om liber pentru ca sunt un om liber!

Interviuri neconventionale: ELIZA NOEMI JUDEU

Eliza Noemi Judeu! O felie de femeie, fragila si transparenta. O papadie ratacita aparent intr-o lume nebuna, nebuna, nebuna! O flacara care arde pana se mistuie total pe scena! O actrita pe care aparent – din nou – o inghite fiecare rol pe care il realizeaza. Si tot aparent, Eliza Noemi Judeu, creeaza de jur imprejurul ei acea senzatie de vaporizare, de transformare continua a apei in picaturi de curcubeu pe care vrei sa le atingi cu degetul dar nu-ti ramane decat o singura varianta: sa le privesti cu mare atentie si asa vei reusi – poate – sa atingi sufletul acestei femei. Cand copil naiv si trasnit, cand om matur incovoiat de responsabilitati pe care le duce frumos, cand femeie cu atitudine civica, cand o mare furioasa care tuna si fulgera, cand un ingeras care clipeste nedumerit din ochii mari, cand o adolescenta mirata de tot ce simte si i se intampla, cand tragediana care te lasa fara suflare, cand mama a doi copii care nu inceteaza sa o uimeasa si sa o puna in situatii in care da capul pe spate si izbucneste in ras, cand sotia care se adaposteste sub umarul sotului, cand indragostita permanent de toti si toate cate o inconjoara, si cate si mai cate se poate spune despre Eliza Noemi Judeu! Sa vedem insa ce ne spune ea in acest interviu neconventional!

eliza-judeu-71

  1. Cum se simte Eliza Noemi Judeu pe scena si cum reuseste sa intre in pielea fiecarui personaj, care, de obicei, este dificil si complex ?

Am mai spus-o si, nu , nu ma repet pentru ca asta simt : Eliza pe scena e libera (dincolo de indicatiile regizorale, text, decor, muzica). Rolurile sunt dificile si complexe in masura in care crezi despre fiinta umana ca este complexa. Nu poti realiza un personaj fara gindul ca dincolo de semnele literare (textul) se ascunde o minte, un suflet, un trup. Personajul nu este altceva, de fapt, decat dublul meu, triplul meu, etc. A crea un rol inseamna a te scufunda in propria fiinta , pe  caile propuse de autor, regizor si a (te) renaste in fata spectatorilor sub alta forma si cu alt continut. Alchimie curata !

 

  1. Ce inseamna teatrul pentru viata ta si de ce ai ales sa mergi in aceasta directie ?

Teatrul este singura formula  de a ma pastra intreaga. Teatrul este felul meu de a multumi Divinitatii ca exist . De ce am ales aceasta cale de a…vietui ? Ca sa fiu pe deplin ceea ce sunt.Un simplu om.

 

  1. Cum iti imparti viata la atatia oameni catre care te daruiesti cu naturalete si in mod firesc ?

.       Eu nu imi impart viata. Eu o celebrez. Prin Teatru. Daca si altii se alatura bucuriei mele de a trai, ar trebui sa ne consideram niste fiinte , cat de cat, fericite.
Eliza Judeu (8)

4. Cata energie iti mai ramane si pentru tine ?

Toata. Energia e Dumnezeu. Infinita. Eu nu dorm decit pentru a visa.

 

          5. Ce inseamna copiii pentru tine si cum te-au schimbat venirile lor in viata ta ? Ce au schimbat si cum si cat te-au schimbat ?

       Despre copiii mei nu pot spune multe. In cuvinte. Sunt inmarmurita si acum. Nu pot sa cred ca am fost demna de un astfel de dar. Dar, ce stiu eu ? Dumnezeu le-a aranjat astfel. Nu fac decit sa ma bucur si incerc sa le demonstrez zi de zi cit de pretioasa este Libertatea. Cu responsabilitatea de rigoare. N-au schimbat nimic. Eu sunt ceea ce sunt. Si, pentru ca ei sunt ei, invatam, zi de zi, sa iubim, sa fim responsabili, sa fim fericiti.Sa ne toleram, sa ne respectam, sa convietuim.

 

6. Daca ar fi sa o iei de la capat ce ai alege ? Ai mai urma facultatea de arta teatrala sau ai face altceva ?

Nu pot sa stiu. N-am de ce s-o iau de la capat. Trebuie sa continui ce am inceput. Existenta mea. Cu Teatru si cu copii cu tot.
7. Esti implicata – am vazut – in viata cetatii. Ce te doare, ce te nemultumeste, ce ai shimba si ce ai lasa asa cum este ?

         Nu poti schimba totul. Dar, pe ici, pe colo, cred ca am reusit. Sunt iubita , apreciata . Iubesc si apreciez. Cand cred ca pot schimba ceva, actionez. In masura posibilitatilor mele. Mai e de lucru.  E bun « de-a sufletul », dar trebuie sa incepem sa gandim si practic. Inclusiv emotia. Ca eu sa pot darui emotii, stari ,trebuie sa am viziune, plan, strategie. Ceea ce o doresc si altora. Ca sa nu fiu singura. Ce trebuie schimbat ? Felul de a gandi. Fiecare sa fie constient de ce si cit poate si sa se-apuce de treaba. Fara alte discutii, bagatelizari, romanisme. As schimba tot !

1620575_1013555742019113_1268870705384144381_n

              8. Cand va avea Teatrul Bacovia viata lui fara interventii politice dar cu suficiente resurse ca sa straluceasca atat prin oameni cat si prin evenimente ?

            Cand se va dori. Cand se va schimba mentalitatea. Cand munca va fi pe primul loc, dimensiunea culturala activata, dorinta de a exista mai clara. Economia subterana eradicata. Teatrul, e o vaca de muls. De mult timp. Cand comunitatea isi va schimba gandurile, in toate domeniile vor aparea schimbari benefice.

 

                    9. Cand ai reactionat ultima oara si cum, cand te-a suparat rau de tot o situatie care tine de viata politica a urbei ? Ce mesaj ai da daca te-ar intreba cineva: Eliza, ce e de facut sa nu mai calcam iar in strachini ?     

             Ma supar de 16 stagiuni (adica de cand sunt in Bacau, in teatrul bacauan). Am gasit in Bacau cel mai paradoxal oras : are teatru, filarmonica, muzee, Centru International de Cultura, Case Memoriale, tineri iubitori de teatru, …nu se-ntimpla nimic din ceea ce ar putea sa se-ntimple. Dincolo de fonduri, nu exista dorinta de colaborare, de gand unificator , cel putin, al institutiilor de spectacole. Nu se comunica o strategie culturala. Acest lucru se datoreaza frictiunilor politice. Nimic nu se-ntimpla atit timp cat orasul este profund politizat. La toate nivelele. Cand ai pus si Cultura in acest context, esti pierdut. Ce e de facut ? De luptat. De convins. De schimbat. Dar de a avea niste dorinte clare, mai ales. Pot presupune ca au o dorinta clara : sa raminem prosti ; sa ne multumim cu salariile de mizerie, sa fim multumiti daca putem iesi intr-o seara la o terasa. Sau la un concert. Sau la un spectacol de teatru. Daca aceasta le-a fost suprema dorinta, au castigat. Daca nu le e clar, ii absolv de vina si sunt gata sa-i ajut . Fara o armata de psihologi in spate.

13244797_10154328400094749_7868235473923832315_n
10. Ai fost in strainataturi nu de mult si pe pagina ta de Facebook am citit ca ai fost foarte incantata de tot ce ai vazut, ai trait si de oamenii cu care te-ai intalnit acolo ? Cine te-a uimit si surprins cel mai mult dintre romanii care lucreaza acolo in capitala Europei si de ce ? 

                         Am avut prilejul sa vad niste tari. Atentie, doar tari si locuri. Caci popoare n-am prea gasit. Nu in Europa. In Armenia, da, am gasit un popor. Europa, oricat de impresionata am fost de faptul ca sunt mai responsabili, sa stiti ca nu m-a incantat prea mult. Oamenii sunt frumosi, deschisi, in ciuda atentatelor teroriste. Or fi fost teroriste ? Oamenii se bucura altfel de viata. Nu pentru ca au salarii mai mari. Ci pentru ca au alta mentalitate. Bun simt, responsabilitatea libertatii, responsabilitatea muncii. Cand merg in strainatate ma intereseaza viata de zi cu zi a oamenilor de acolo. Europenismul ma lasa rece. Eu ma uit la oameni . Sunt ca noi. Doar ca mai fericiti cu o clipa din cauza celor enumerate mai sus. Am vizitat, de curand, Parlamentul european. Maret. Impresionant. Esti prins in vartejul legilor europene, aparent minunate, oamenii la costum despre care ai impresia ca, intr-adevar, viseaza zi si noapte o Europa unita. Multi cred. Iesi de-acolo si zici ca Europa e Dumnezeu pe pamant. Acesta-i sentimentul care ti se inoculeaza. Linistitor, cateva clipe. Pe mine personal, m-a impresionat si dupa cinci pasi m-am pus pe ris. Forma fara fond. Desi, repet, sunt oameni acolo care lupta, se zbat, incearca sa mentina la un nivel superior dezideratul acesta de Europa unita. Nu poate sa nu te intereseze, impresioneze, convinga munca pe care o depune doamna Monica Macovei acolo. Determinata, luptatoare, excelenta negociatoare. Detestata de unii, apreciata maxim de altii. Pe mine m-a convins. Ti-o doresti Presedinta, ti-o doresti alaturi, i-as scrie in fiecare zi cite o problema a acestei urbe. Am impresia ca le-ar putea rezolva. Dar nu e cazul. Dinsa crede si lupta pentru Europa, implicit pentru Romania. Nu o deranjez.

11. Ce inseamna pentru tine sa fii om si ce inseamna sa fii om politic ? Te-ai gandit sa intri in politica si de ce ? Crezi ca are vreun rost femeia in zona politica ? Mai are vreun viitor Bacaul sau aceesai piesa de teatru se va juca in continuare ?

                                      Europa incearca sa impuna un tip de om politic. Cel putin acolo, in parlament. Stiu eu?… Un om politic trebuie sa fie discret, diplomat, charismatic, interesat sa rezolve probleme, sa gaseasca solutii. M-am gandit sa intru in politica. Dar nu in ceea romaneasca. Mama , intotdeauna, m-a visat si ambasadoare. Ei, pe aceasta cale as fi putut-o lua. Mi-ar fi placut si asta. Sa mentin pacea, relatiile internationale, cultura…Am ales altceva. Femeia are un rol important in politica. Atator femei din lumea asta le sunt inca  incalcate drepturile! Atitor femei le este interzisa viata!…Da, se merita si e necesara, oricind, o voce feminina in politica internationala. In cea nationala, nu ar face politica , ci ar sustine/mentine doar jocuri de functii…In Romania, nu.

                                     Bacaul va avea un viitor in masura in care si tarii i se ofera o perspectiva pe care nu trebuie sa ne-o arate Europa. Ci noi insine. Germania s-a reconstruit cu forte proprii. Pe noi ce ne opreste ? « Miorita « e doar o legenda, nu?… Da, sunt cam radicala. Intotdeauna am fost.

13000370_1089173444457342_7045762485448738519_n

INVITATUL DE AZI: CRISTI CIORCILA

Invitatul meu de azi este CRISTI CIORCILA care a scris un articol atragator pe care sper sa-l cititi ca si mine cu multa placere si interes!

 

10432119_842946572432870_7348838225497293030_n

 

Scrisul pentru mine are valoare terapeutică. M-am apucat în momentul în care toată ființa mea practic urla în interior pentru că se vroia revelată. Aceasta e rugăciunea mea, spovedania mea, dacă vrei. La început îmi reprimam mult din ceea ce puteam scoate prin scris.

Era o rezistență, o frică de a nu mă deschide decât până la un punct. Știi tu frica de penibil… Am trecut prin toate stările posibile și imposibile cu aceste eseuri scrise. Și totuși, deși rezistența era destul de mare, înaintam câte puțin spre mine însumi. După ani în șir petrecuți într-o falsă smerenie prin care doar mă devalorizam într-un mod pasiv, scrisul a fost creația care m-a scos din umbră. Am simțit mereu că ceva mă îndemna să nu renunț, deși la început după fiecare postare apărea iarăși gândul renunțării. Apoi tot înaintând, rezistența s-a topit în mine ușor-ușor și nu mi-a mai păsat absolut deloc dacă e ok sau nu să continui. Și acum apar provocări de genul “oare am destul curaj să scriu asta sau cealaltă”?(http://personalitatea.com/interviu-cu-cristi-ciorcila)

Viaţa ca o succesiune de iniţieri şi renaşteri

În ultimul timp, am avut adeseori senzaţia că viaţa mă iubeşte tare mult, de parcă vrea neapărat să mă aducă cumva la liman. Dar despre ce liman vorbesc, că totuşi aici nu există stagnare, nu există pauze, nu există vreo stare zen în care să simţi că ai ajuns la un nivel şi de acolo, gata, te poţi opri. Nu există aşa ceva atâta timp cât sufli suflare de viaţă. Starea zen e doar o metaforă. Iar oamenilor le plac tare mult metaforele. Le place tare mult spiritualitatea poleită şi iniţierile care se dau prin sălile de curs. Căci între patru pereţi, fiecare e mai zen ca celălalt, fiecare e mai spiritual ca altul, nu-i așa?

Acum parcă toată lumea vrea neapărat să facă trecerea din dimensiunea grosieră a densităţii 3D, la dimensiunea eterică 5D. Acolo nu mai sunt griji, boli, facturi de plătit, relaţii de întreţinut, oameni care vin şi te provoacă într-un fel sau altul, totul e la un nivel super-ultra-mega eteric.  E cineva care se simte în clipa asta, dincolo de tot ceea ce înseamnă viaţă la nivelul grosier 3D şi se simte ca făcând parte din mediul eteric 5D, aici şi acum? E cineva care să nu mai simtă frica deloc, cineva care să nu mai simtă mânia, tristeţea, disperarea, îngrijorarea, descurajarea, frustrarea şi toate celelate stări alterate? Poate că există, atunci nu-mi rămâne decât să-mi scot pălăria în faţa lui, să-i fac o reverenţă şi să-i spun „bine ai venit în dimensiunea 5D, acolo unde nu mai e nici durere, nici întristare, nici suspin”!

Dar deocamdată să revenim pe pământ, printre oameni simpli, trăind printre cei mai simpli. Am observat că mulţi care cred că se află pe o cale spirituală, au tendinţa să vorbească despre tot ceea ce înseamnă viaţă, la nivelul cel mai diafan cu putinţă. Viaţa e minunată, totul e perfect în jur… Foarte frumos. Foarte spiritual. Dar iniţierile în sălile de curs au oare vreo relevanţă şi vreo greutate în viaţa de zi cu zi? Cursuri despre femei fericite, dar care sunt veşnic singure. Cursuri despre dezvoltare personală, dar a căror participanţi sunt veşnic faliţi. Cursuri despre tehnici de vindecare, a căror plătitori sunt veşnic bolnavi. În spiritualitate multe cursuri, cursuri şi iar cursuri. În viaţa de zi cu zi însă, toate acestea sunt doar fum, fum, fum…

De ce spun că sunt doar fum? Pentru că viaţa nu ţine cont de ce iniţieri şi grade spirituale ai acumulat tu de-a lungul timpului între patru pereţi. Pune-ţi toate aceste iniţieri, grade şi diplome în balanţa vieţii de zi cu zi şi vei vedea singur dacă acestea au o mai mare greutate decât cea a unui fulg. Pune şi toată cunoaşterea, şi toate cărţile, şi toate tehnicile,şi toate meditaţiile pe această balanţă şi la prima provocare majoră a vieţii, aşează-le fără teamă în această balanţă. Şi observă dacă balanţa se mişcă măcar ca o părere. Iar dacă nu se mişcă nimic, înseamnă că toate acestea sunt doar metafore. Foarte frumoase, nimic de zis. Dar fără greutate în esenţa lor.

Când viaţa te testează la propriu, nu la figurat, înseamnă că sufletul tău are nevoie de schimbare. Aşa că nu fugi de această schimbare, ci îmbrăţişeaz-o chiar dacă ea te va durea până în măduva sufletului. Iar schimbarea nu înseamnă neapărat şi o schimbare la modul fizic, ci una mai ales la nivel de mentalitate. Şi ce înseamnă această schimbare de care vorbesc? La nivel mental noi mereu oscilăm între două alegeri, care vin din două surse: spiritul, adică partea divină şi ego-ul, adică personalitatea. Şi suntem mai mereu în acest du-te vino, ca şi cum am simţi că în noi înşine, sunt de fapt, doi. Şi chiar sunt doi până ne integrăm unul în altul din întreg, uneori ne facem prieteni cu unul din ei, alteori ne dăm bine cu celălalt. Ne împrietenim cu unul, dar îl trădăm pe celălalt. Iar când alegem pe unul din doi, facem un pact mental. Pentru că mintea permanent are de lucru, ea lucrează ori la îndemnul spiritului, ori la nivelul personalităţii egocentrice. Care parte e mai puternică? Priveşte la viaţa ta cu ochii sufletului larg deschişi, ca astfel să te vezi pe tine însuţi cum eşti în realitate, nu cum ai vrea tu să dai bine în ochii celorlalţi. Lasă orice preconcepţie, orice iluzie, orice prejudecată, lasă-le pe toate deoparte, căci nu trăieşti din metafore holografice și închipuiri fantasmagorice!

Iar dacă te învârţi între concepte spirituale, dar la prima provocare majoră a vieţii dai din colţ în colţ, înseamnă că încă nu ţi-ai căştigat statutul de fiinţă voluntară care a ales să vină pe această planetă. Pentru că din acele stări care se învârt între frică, mânie şi tristeţe, nu îmi pot aduce contribuţia cu nimic. Le observ doar sau chiar mă identific cu ele? Dacă doar le observ, înseamnă că încă sunt în picioare, deşi senzaţia e că totul se scufundă în jur.Totul se sufundă, dar eu nu mă scufund. Ego-ul suferă cumplit, dar sufletul se căleşte prin toate aceste treceri, prin toate aceste experienţe de viaţă trăite la propriu. Orice susţinere pare că se scufundă şi ea. Oamenii îşi întorc faţa şi ei, pentru că majoritatea sunt dintre cei care bagă cuţitul în rana problemei, fără a căuta o soluţie. În astfel de momente limită, îi şi vezi pe fiecare cum reacţionează. Viaţa îţi trimite oameni şi oameni, căci iniţierea ta e una reală, nu fictivă. Unii vor veni şi te vor îndemna cu orice preţ să te convingă că totul e un dezastru şi că e nevoie de tine să îngroşi neapărat peisajul celor care şi-au agăţat de gât mila de sine. Alţii, pe aceştia îi numeri pe degetele de la o singură mână, îţi vor spune adevărul despre tine fără menajamente. Adevărul lor va fi unul brutal, dar atât de bogat în vitamine spirituale! Oare îi vei asculta pe aceștia sau vei adera tot la corul bocitoarelor?

Viaţa te iniţiază, pentru că te iubeşte. Şi te căleşte pentru că vrea ca tu să evoluezi. Iar tu evoluezi şi renaşti în acelaşi timp cu fiecare conştientizare pe care o observi în tine şi în afara ta. Şi vine un timp în care îţi „bagi pur şi simplu picioarele” în orice credinţă limitativă pe care o mai surprinzi ascunsă în subconştient. Astfel încât, pur şi simplu nu îţi mai permiţi „luxul” de a mai stărui în zadar pe gânduri negative sau pe probleme. Lasă problemele, identifică soluţiile mai bine. Lasă credinţele limitative, ele sunt doar „rahaturi cu ochi”. Iar dacă eu cred în ele, oare ce altceva pot deveni în timp, decât tot un „rahat cu ochi”? Căci dacă au „ochi”, ele sunt de fapt, forme conştiente de energie care vin şi te sug din umbră, până ce te surprinzi în sfârşeală şi depresie. Pentru că nu poţi pica în aceste stări decât atunci când vibraţia ta sucombă. Iar acolo, nimic nu mai are efect, nici o rugăciune, nici o meditaţie, nici o tehnică, nici o cerere. De ce nu are efect? Pentru că conştientul cere mereu lucruri bune şi utile, dar energia care pleacă din tine, nu e doar cea a conştientului, ci tot amalgamul care se află în subconştient, în acelaşi timp. Iar dacă în subconştient se află încă multe programe subversive, acestea anulează pe loc dorinţa conştientului care se opreşte doar la o simplă afirmaţie goală şi fără putere.

Uneori pare că nu poţi schimba nimic şi pare că totul se blochează în jurul tău. La început apare frica, apoi panica, apoi disperarea. Iar din stările acestea nimic luminos nu poate ieşi. Aşa că, atunci rămâne doar răbdarea de a trece prin toate acestea, fără a te şi identifica cu ele. Pur şi simplu sufletul are nevoie de toate aceste treceri. E ca o năpârlire a omului vechi. Chiar şi aceste stări întunecate au menirea şi rolul lor. Nu am văzut un singur om măcar, care nu să nu treacă prin ele la un moment dat. Observă drama vieţii tale, dar nu te identifica cu ea. Căci după toate acestea, vine un moment de împăcare şi suferinţa pur şi simplu se dizolvă. Atunci apare detaşarea. Iar detaşarea nu înseamnă indiferenţă, ci ieşirea din melo-drama ta.

Acolo, în punctul zero se află rezolvarea problemei tale, pe care nu o mai percepi ca problemă, ci ca pe o experienţă, ca pe o nouă provocare. Poţi face asta chiar dacă emoţional eşti prins pentru că pur şi simplu îţi pasă? Poţi vedea cum totul se scufundă în jur, fără ca tu însuţi să te scufunzi? Poţi observa stolul gândurilor negre care zboară prin faţa ta, fără ca tu însuţi să te angrenezi în acest zbor? Ai putea spune „da” vieţii chiar şi în noaptea cea mai întunecată a sufletului tău?

http://cristiciorcila.blogspot.ro/2016/06/viata-ca-o-succesiune-de-initieri-si.html

Feng shui politic!

Dragon and phoenix stencil on yellow background
Dragon and phoenix stencil on yellow background

Daca te uiti bine ai sa vezi ca partidelor politice nu le merge bine pentru ca au feng shui-ul dizarmonios! Ce-i de facut ca sa le echilibrezi chiul? Zic sa isi mai dea cu matura uda din cand in cand – dar ritmic ca sa nu se agate praful de pereti, de scaune, de mese, de fetele oamenilor! Poate e bine si un pic de tamaie si aghiazma ca sa mai plece dracii? Si ooo, daaa, de schimbat locurile! Oamenii intre ei sa-si mai schimbe locurile, altfel prind radacini si greu sa-i mai disloci! Devine obisnuinta si nu e bine de loc! Un partid trebuie sa fie functional – sunt de acord ca sunt reguli, obediente, dar trebuie improspata – altfel se creaza acea stare de intepenire care oboseste si distrage atentia! Deci feng shui-ul politic are chichirezul lui! Mai pui o blonda la intrare, mai un tanar ochelarist aratos si vorbaret pus fix in centrul atentiei, mai vreo cinci bastani grei de bani, ori vreo duzina de lebadute cu ochelari – intelectuale – si uite asa dai partidului o tenta mereu moderna prin care circula nestingherite energii. Diverse!

Daca eram barbat!

resting-suricateAzi ma gandesc ca daca as fi fost barbat probabil ca zona mea de lucru ar fi fost politica. Ca femeie mi-au fost de ajuns niste ani sa ma prind cum stau lucrurile: iti trebuie musai cojones de prima calitate, altfel ramai tot o femeie pe care o injura toti mai grobian sau mai rafinat, depinde de cata carte are omul! Si culmea e ca nu ar injura-o numai barbatii, care se simt in mod vizibil scosi din minti cand o persoana de sex opus se catara mai sus decat cred ei ca ar avea voie! O injura si femeile, prin simpatie cu barbatii. De ce sunt barbatii  furiosi, nervosi, iritati ca au un preopinent cu fusta? Pentru ca ii simt superioritatea si nu o accepta! Chestie care vine din epoca matriarhatului cand nu erau razboaie si cotropiri, iar ei erau suspusi si executau ordinele date de muieri! Asta e una!

A doua, daca eram barbat, o si demonstram! Nu stateam sa fac gasca cu pupincuristii! As fi spus ce am de spus, direct, scurt si la obiect! Un barbat nu trebuie sa aiba numai ceva zdravan in pantaloni ci mai trebuie sa aiba si la mansarda, iar cand ai ceva materie cenusie si o mai si folosesti in sensul bun, da, iata barbatul!

A treia, daca eram barbat, nu ma atarnam de coada taurului comunal care vede numai rosu inaintea ochilor! Mai incercam si alte culori, ca sa nu ma plictisesc, sa nu intevina obisnuinta, sa pot face diferenta, sa aleg in cunostinta de cauza!

Si acum am sa spun cateva lucruri despre campania electorala pe care tocmai am parcurs-o si fara indoiala nu am pretentii de comentator politic – desi am sesizat ca tot romanul are aceasta meserie plus cea de scenarist! – deci nu e nevoie sa aruncati cu oua si rosii coapte in mine.

Ce am inteles eu din toata povestea politica pe care am urmarit-o : ca 26 de ani au fost suficienti pentru a se incheia procesul de implementare adanca a pesederizarii! Succes total! Gandiristii care au realizat intreaga poveste vor ramane in istoria politica si mai mult ca sigur vor fi studiati profund in universitatile politice din tara si din strainatate! Cata abilitate de sahist ca sa faci partide de buzunar si candidati independenti care sa adune voturi sau sa le indrepte spre un personaj vizat! Superb insa este si faptul ca tot PSD-ul a avut un cuvant greu de spus si in interiorul celorlalte partide, istorice sau de sorginte moderna! Calul troian! Si frumsetea jocului vine din suma de bani alocata campaniei! Miliarde de lei au intrat in aceste jocuri politice! Ametesti numai cand te gandesti ca toti acesti bani ar fi acoperit goluri uriase! In timp ce saracia este concreta, cand mai tot romanul isi numara banutii de la un salariu la celalalt sau de la o pensie la alta, fonduri colosale s-au comasat in campanie! Foarte tare! Si despre ce vorbim in propozitie? Despre social democratie, adica despre grija unui partid pentru starea sociala a natiunii? Adica despre care stare sociala? Despre sanatate, educatie, invatamant, pe scurt despre o viata de om traita frumos, fara spaime si teroare, fara frica zilei de maine, fara minciuna si amenintari!

Nu am nimic cu nici un partid! Nu ma atrage nici unul! Am insa cu unii oameni din aceste partide si cu cei care se dau independenti dar mint! Si ei stiu ca noi stim ca mint si nu le pasa! Am vazut si vad prea multa saracie si boala, prea multa tristete si descurajare incat nu ma pot abtine sa nu intreb: pana cand?

Am citit marea majoritate a comentariilor facute de jurnalisti si bloggeri si recunosc: sunt uimita! Oameni dragi si buni cand va veti da jos din carusel si veti gandi cu mintea voastra fara sa mai fiti datori cuiva pentru un pitac sau o situatie rezolvata de mai marii zilei – asa cum le place sa se creada? Cand nu va veti mai teme de nimeni! Atunci abia veti fi capabili sa faceti o analiza politica serioasa si reala! Atunci veti fi de folos cu adevarat oamenilor care inca mai asteapta de la voi sinceritate, corectitudine si seriozitate! daca ati sti cat de mare este rolul vostru si cata nevoie este de voi ati alege sa fiti independenti si ati reusi sa schimbati datele problemei in care ne balacarim cu totii panala unul!

Cat despre candidatii la primaria Bacau pot afirma intr-o oarecare cunostinta de cauza ca am mari dubii atat  cu privire la credibilitatea lor cat si la bunele lor intentii, cu cateva exceptii: domnii Melinte si Dorneanu! Desi numarul voturilor luate de acestia este foarte mic am curajul sa spun ca ceilalti au avut un numar de voturi ridicol de mare care ma determina sa ridic din sprinceana! Sigur ca s-a impamantentit ideea indusa de altfel, cum ca daca nu ai un partid mare in spate nu e bine! Poate pentru un deputat sau senator, dar pentru un primar nu! Acesta poate beneficia de sprijin mare…dar pana la urma cine sunt eu ca sa-mi dau cu parerea? O femeie oarecare! Deci, revenim la fraza de inceput: daca as fi fost barbat probabil ca zona mea de lucru ar fi fost cu siguranta politica !