Alege viata!

534125_1141522725879660_4614934654600272793_nAzi m-am gandit la singuratate. Aud in jurul meu, citesc pe FB sau primesc mesaje pe mail, imi spun oamenii la telefon sau la un ceai: e grea singuratatea sa stii ! As vrea sa le spun ca stiu dar cand le vad ochii tristi si goi, le aud vocea stinsa, sau le citesc cuvintele adunate cu greu, nu mai sunt in stare sa imi pun in palmele lor nici amaraciunile si nici neputintele mele.

As vrea sa le spun insa ca imi este mila, dar in aceeasi masura as face altceva ce-mi pare mai sanatos. I-as zgaltai zdravan, i-as trimite la sala de forta, de fitness, de yoga, de tai chi, de pilates sau pur si simplu in parc, la plimbare sau la masurat centrul orasului unitate cu unitate. I-as trimite la concerte si la teatru. I-as invita sa se intalneasca cu prietenii la un ceai sau la o cafea, sa socializeze. Stiu ce se intampla cu ei! Se ascund! Se ascund de ei, de viata lor, de tot ce inseamna fiecare pentru el insusi. Se acopera cu disperarea, cu nemultumirea de sine, cu mici rautati, cu gelozie si ura, cu nepasare. Nu mai valoreaza nimic in  proprii lor ochi. Se simt sfarsiti, epuizati, frustrati, uitati, expirati. Isi plang de mila si se proptesc precum magarii in incapatinarea lor de a mai face macar un pas inainte.

Depresia incepe atunci cand ti-ai intors spatele, cand nu mai ai respect fata de tine, cand nu te mai accepti asa simplu cum esti, atat cat esti, cand nu te mai iubesti. Abunda internetul de povesti adevarate cu oameni fara maini si picioare, sau orbi, sau cu handicapuri grele, etc., care se lupta pentru ca fiecare noua zi sa fie mai luminoasa, mai frumoasa, mai plina! Si vin in fata lumii sa vorbeasca despre tragediile lor, dar o fac intr-un fel anume: cu mult curaj! Cu tenacitate si cu o dorinta imensa de a nu se scufunda in tenebre. Sunt motivati si nu multi au parte de consiliere psihologica, nu au proprii psihiatri, sau antrenori personali, instructori, medici! Saluta viata cu iubire si aleg sa fie ei insisi, sa faca ceea ce pot, sunt de folos asa cum sunt, cu infirmitatile si lacrimile de durere pe care nu le ascund.

Toata lumea are intrebari existentiale: cine sunt, de ce am venit pe lume, care este misiunea mea, etc. Ei bine, exact de la aceste intrebari trebuie pornit! Cine sunt? Un om, ca atatea miliarde de oameni. De ce am venit pe lume? Ca sa traiesc asa cum pot eu. Care este misiunea mea? Sa ma iubesc si sa iubesc. Raspund cu simplitate, traiesc in simplitate, fara sa atrag angoase, frisoane si dorinte nebunesti.

Cu cat ne eliberam mai repede de tot lestul adunat in noi si de jur imprejurul nostru, cu atat ne va fi mai usor sa traim. Simplitate nu inseamna neaparat saracie dar chiar si asa, in saracie simplitatea este uneori un lux! Adunam ca harciogii lucruri, ganduri, vorbe si uitam sa traim, sa ne vedem pe noi insine si pe altii.

Cred ca numai tu te poti automotiva asa cum si cat trebuie ca sa iti faci curat in viata, mintea, sufletul si trupul tau! Alege ce vrei sa faci si fii disciplinat, fii ordonat si atunci vei vedea ca daca ai un program pe care il faci cu rigurozitate, timpul nu va mai fi dusmanul tau, singuratatea nu va mai fi tristete, nemultumirile nu vor mai bate la usa ta.

Doar aminteste-ti de cei care ar avea toate motivele sa se planga, sa fie disperati si depresivi dar nu o fac. Aleg sa apese pe un alt buton, traindu-si viata la fel ca toata lumea. Tu de ce nu poti?

 

Ploile care dor

2173iubesc-ploaiaAzi ma voi gandi la ploi! La ploile care se revarsa asupra mea! Fie ca sunt reci fie ca sunt calde, fie ca sunt repezite, patrunzatoare sau blande, insinuante. Ma gandesc la ploaia care cade pe fata mea cand sunt trista si incearca sa ma spele de ganduri care nu-mi dau pace, sa ma scape de singuratate si de inertie. Ma gandesc la ploaia furioasa care ma clatina uneori incercand sa ma tavaleasca prin noroi, sa ma ingenuncheze in fata neputintei de a face ceea ce vreau, ceea ce trebuie, ceea ce simt. Ma gandesc la ploile copilariei cand turna cu galeata, era soare si cald. Tropaiam prin baltile mari care se faceau pe strada unde locuiam, fericita ca am unde sa ma desfasor spre disperarea si rusinea mamei care credea ca are o fetita nu un baietoi. Traiam o bucurie frenetica sa ma joc in baltile amestecate cu noroi si pietricele care imi musteau in sandalute. Erau apoi ploile adolescentei, cand imi purtam prin parc ganduri si sentimente inca neintelese dar care frematau tainic in trupul meu fragil, de femeie in devenire. Imi placea sa ridic fata catre ploaia marunta si deasa de toamna. Imi trezea senzatii ascunse cand apa imi uda parul, alunecand serpeste in raulete subtiri si delicate pe gat, insinunadu-se ca  niste mangaieri subtile.

Acum ma gandesc la ploile care dor, transformandu-mi trupul intr-o rana vie, facand ca oasele mele sa sune intr-un cantec de jale si de tanguire. Si totusi imi place ploaia, oricum ar fi ea si orice mi-ar aduce. Acum ochii mei incercanati privesc neputinciosi la ploaia care bate deja in geamul meu!

Pietre!

1175544_420529974723337_1243107393_nAzi m-am gandit toata ziua la pietre. La pietre scumpe, la pietre semipretioase, la trovanti, la pietre in general. Am fost la o expozitie de pietre semipretiaose si prima reactie a fost de copil care  scapat intr-un parc de joaca dar erau atatea bucurii acolo ca nu stia in ce directie sa o apuce! Pur si simplu imi fugeau ochii ca pe o apa multicolora! De mult nu am mai avut acea stare de copil ferici; Am stat mai mult de o ora, zabovind la fiecare piatra, la fiecare bijuterie, la fiecare obiect sculptat! Probabil ca daca as fi avut bani fara numar, fara numar, as fi fost in stare sa le cumpar pe toate. Desigur ca glumesc! Asta ar fi cel mai mare gest de egoism pe care l-ar putea face cineva! Sa se bucure si altii, nu numai ochii si inima mea.

Greu, tare greu m-am putut hotara ce anume sa iau, desigur incadrandu-ma intr-o suma mai mult decat modice, dar te pui cu femeile? N-ai sa vezi asa ceva! In cele din urma, dupa indelungi oftaturi si discutii cu domnii geologi care sunt din Cluj – ah vorba asta ardeleneasca ma topeste! – am ales ceva! Cu acel ceva din punguta de plastic am plecat catre casa cu un zambet pe buze care cu siguranta a convins primavara sa nu mai plece. Bucurie de copil! Ma simteam tare bogata si alintata!

Am aceasta atractie catre pietrele semipretioase in mod special! Simt o prietenie mare si o iubire blanda care vine dinspre ele. Le simt vii si cu forta energeica puternica. Sunt foarte convinsa ca au puteri magice, puteri vindecatoare si le respect mult. Sunt darul venit catre oameni din pantecul pamantului sau din varful muntelui, din ape si din campii.

Creeaza asupra mea un efect hipnotic si de cate ori ma aflu in preajma lor ma simt bine. Permiteti-le sa intre si in viata voastra si iubiti-le cu generozitate!

 

Tu, fata, what’s up?

blonde_74666700Azi m-am gandesc la modele. Nu la top modele, nu la modele de rochite, nu la moda in general, cu toate gablonzurile si sclipiciul ei. Nu, cu siguranta. Ma gandesc la modelele de viata de care avem toti nevoie. E acea metoda care functioneaza de cand e lumea: ma dezvolt singur dar trag cu ochiul catre acel cineva care imi da un semnal cam inspre ce ma indrept. Modelul la care privesc poate sa faca bine ceea ce face sau nu, dar pentru mine nu conteaza. Aleg binele sau raul in conformitate cu harta mea natala. Ideal este sa aleg binele. In acest fel functionez pe o anumita rezonanta ale carei frecvente sunt superioare si atrag, conform legilor universului – in special a legii rezonantei si a atractiei – energii pozitive, care umplu spatiul in care exist. Daca aleg raul, e limpede ca voi functiona sub asa zisa obladuire a energiilor malefice, reduntate, negative. Voi fi o persoana intunecata, rea si nemultumita, atragand dupa mine o cohorta de fapte reprobabile, de stari generatoare de conflicte. Voi atrage energii telurice, pe frecvente joase, nesublimate, fara potential creator benefic.

Vad ca la scoala, la clasele mici, fetitele au deja un comportament care aduce foarte bine cu cel al asistentelor de la diverse emisiuni tv. E naucitor sa le auzi cum vorbesc pe fetele de la gimnaziu si liceu! Nu mai spun despre tinerele studente! Cu baietii e mai simplu: mistocaresc, au aceeasi tunsoare de parca sunt clonati, se imbraca la fel, injura – ca asa e modelul – si scuipa la fiecare zece pasi! Am impresia uneori ca baietii dau incet-incet intr-un usor androginism! Le lipseste barbatia, vitalitatea, frenezia acelor energii masculine puternice.

Sunt totusi optimista! Am intalnit tineri foarte destepti, frumosi, fara fite, cu seninatatea varstei in ochi, cu constiinta clara ca ei sunt plini de forta si de dorinta de a face ceva frumos cu viata lor. Se imbraca modern dar cu bun simt si fara sa epateze. Si, ooo, daaa, sunt  toba de carte! Ii ador!

Acum eu ce sa mai zic ? Zic ca mi se ridica parul in varful capului cand aud pe cate cineva din cunoscuti ca mi se adreseaza cu tu, fata sau cu mai femeie ! Nu ca nu m-as simti magulita ca inca mai arat ca o fata – desi in mod evident este exclus acest lucru – sau ca mi se reaminteste in caz ca am uitat ca sunt femeie! Hm! Dar una e sa le auzi pe negresele din ghetoul new yorkez vorbind in dialectul care li se potriveste, pentru ca este plin de culoare si suna melodios, are o anume semantica, si alta e sa le auzi pe romance! Nu se potriveste si pace buna! Am umor cat cuprinde si un  what’ up girl mai trantesc si eu dar  in romana se aude fix ca un scartait de creta pe o tabla uscata!

IRINA BACAOANU – interviul promis!

  1. 300111_1907804069381_2030066522_nDe ce scrii Irina ? Pentru cine scrii ? Cum te implineste scrisul ?

Scriu pentru că mă mănâncă degetele. O formă de manifestare, defulare, un strigăt…Am vrut să mă exprim public, la vedere, cu speranța că mai sunt unii care gândesc la fel și se vor regăsi în ceea ce scriu. În general, scriu pentru mine. Dar aș fi ingrată să spun că nu-mi doresc să fiu citită.
Am știut încă de la început că felul în care scriu, nu-mi poate aduce decât divergențe, pierderi, ciocniri. Nu am nicio simpatie politică, nu agreez niciun partid și nu pot să trec cu vederea ceea ce se întâmplă la nivel național și local. Am considerat că e dreptul meu să am opinii și mi-am asumat rezultatele ulterioare. Aș lua-o oricând de la capăt în aceeași manieră.

 

  1. Am inceput interviul cu o intrebare la care stiu ca vei raspunde intr-un mod mai special, care te caracterizeaza. Tu iesi din cenusiul ideal in care ne-a plasat candva un scenariu scris la o masa verde. Cine este Irina Amalia Bacaoanu ? Traiesti in  Bacau si iata, semnezi  Bacaoanu !

Oh, cine-i Irina Amalia Băcăoanu? Dacă aș ști… Sunt într-o continuă căutare, dezvoltare personală și nu contenesc să mă blamez. Sunt aspră cu mine; mai aspră decât oricine altcineva care mi-ar aduce critici. Dar sunt FEMEIE și mă străduiesc să mă comport ca atare deși îmi vine să înjur, să trag palme sau picioare-n fund, atunci când văd nedreptăți, furturi sau corupție. Îmi amintesc apoi că nu sunt decât o voce virtuală și nu pot schimba un sistem sau mentalități. Nici nu mai am incisivitatea de altădată; m-am calmat de ceva timp și am lăsat aciditatea altora. Tot ce scriu poartă semnătura Băcăoanu pentru că îmi asum ceea ce scriu. Opiniile elaborate din spatele unui nickname n-ar valora nici doi bani. Dacă nu ai curajul să uzezi de numele real, cum s-ar putea crede că ai curajul să arăți cu degetul acuzator către alții? 

 

  1. De ce nu esti in Bucuresti, acolo, printre jurnalistii remarcabili pe care ii are Romania si unde se da ora exacta in presa post revolutionara ? De ce la Bacau, un oras despre care vorbeste lumea ca e mort ?

Să fim serioși! Chiar atât de jurnalistă nu m-am crezut încât să mă uit spre București. Dar recunosc că  ziare bucureștene mi-au publicat pamfletele. Și să rămân în nota ironică proprie mie: Băcăoanu din București nici n-ar suna potrivit.10308189_837491702946183_3417915751513517415_n

 

  1. Se spune ca scriitorii si jurnalistii duc o viata boema, ca nu-si mai apartin si ca traiesc de pe o     stire pe alta. Tu cum traiesti Irina ? Care este viata ta ?

Duc o viață simplă și relativ comodă. Cum Bacăul nu oferă mare lucru, după serviciu, mă încânt cu sala de fitness, sunt nelipsită de la concertele Filarmonicii și mi-s dragi vernisajele galeriilor de artă. Am renunțat de 9 ani la permisul de conducere, bat orașul la pas, săptămânal (indiferent de vreme) mă duc până-n Parcul Gherăiești. Mai nou, de când cu legea care interzice fumatul în spațiile publice, sunt ceva mai prezentă în puburi și nu refuz nicio invitație la ceai. Mi-s dragi discuțiile, mi-s dragi oamenii…

 

  1. Scenariu de teatru ! Bacovia poetul! Teatrul George Bacovia ! Artistii bacaoani ! Felicitari ! Demersul tau scenaristic este unul special! Ce framantari ai avut inainte de a te porni sa scri acest scenariu ? Ce ai simtit cand ai vazut piesa jucata ?

Am scris scenariul piesei ”Bacovia versus Bacovia” într-o noapte ploioasă. Fumam pe-atunci și mă uitam prin fereastra sufrageriei și instantaneu m-am gândit la felul maladiv în care Bacovia a văzut toamna. Aproape i-am simțit durerile de oase, angoasa, scârba.  În timp ce se juca piesa pe scena teatrului, m-am detașat complet de propria creație și m-am uitat la piesa și-am trăit-o exact ca un spectator oarecare. Sinceră să fiu, mi-a plăcut, am suferit și pot spune că a fost punctul culminant al vieții mele. Nu era un fapt oarecare: îl readusesem pe Bacovia la viață și nu oricum – l-am pus în conflict cu el însuși. Piesa a fost apreciată, aplaudată dar din păcate, n-a fost adăugată repertoriu-

lui teatrului. Nu mă supăr; mi-a fost de-ajuns că l-am reanimat fie și o singură dată.1798825_837005692994784_6690460405218777998_n

 

  1. Bacaul a avut o pleiada remarcabila de actori. Si acum sunt actori minunati ! Ce lipseste ca sa fie onorati asa cum se cuvine acesti oameni care traiesc in si din teatru ? Poate mi se pare, dar cred ca nu sunt valorificate talentele lor la intreaga masura si nu primesc acel ceva care sa le dea multumire si bucuria ca ei chiar fac ceva extraordinar pentru noi, bacaoanii si nu numai ?

Teatrului băcăuan îi lipsește unitatea, mândria și un manager care să nu stea în funcție pentru ambiții personale. Artiștii sunt o categorie specială: se mulțumesc cu puțin, sunt delicați și nu își flutură agresiv neajunsurile. În vremurile pe care le traim, cei care nu sunt sonori și nu deranjează autoritățile, pot trece drept mulțumiți. E nedrept și imoral faptul că Administrația Locală își arogă rezultatele acestora și își arată interesul doar în perioade electorale și asta pentru că dă bine imaginii să te alături culturii.

 

  1. Crezi ca politicul si-a bagat coada si in viata teatrului George Bacovia ? Chiar asa? Inteleg ca toate se rezuma pana la urma la bani, la fonduri, la negocieri, dar cu ce e de folos teatrul in viata politica ? Scuza-mi inocenta si totodata nestiinta ! Se pare ca am ramas in urma cu noutatile si sper sa le aflu de la tine, stiindu-te cu verb si incisivitate de comentator politic 

Un DA categoric! Politicul are implicare directă în teatru. Se observă cu ochiul liber și în timpul actualei conuceri dar și-n cele anterioare. Concursul susținut de manager a fost un circ ieftin și numirea s-a făcut pe linie de partid și în baza unor prietenii avantajoase numai pentru aceștia. Are de pierdut teatrul ca instituție de stat, ca organism cultural, dar slavă Domnului că nu sunt discreditați actorii! Să-și spargă capetele cei care trag foloase în urma proiectelor și a promisiunilor nerespectate!

 

  1. Irina, daca ai fi primar de Bacau, ce crezi ca ai face ca sa redai oamenilor increderea in edilii orasului, in administratia publica locala, in veridicitatea votului lor, in seriozitatea cuvantului , in promisiuni, in legi ? Ce sfaturi ai da acum celor care isi doresc  scaunul de primar ?10923581_10202699860372221_5042109028682715767_n

Nici n-a început oficial campania electorală și deja taberele au lansat atacuri. E perioada când mă distrez cel mai mult. Sau când mă intristez cel mai des văzând cum abundă internetul în interpelări dar nicio soluție din partea nimănui. Ca peste tot, campania electorală înseamnă să ataci pe celălalt și nu să vii cu soluții viabile, cu planuri realiste. Aș sfătui la deschidere, la comunicare cu cetățenii nu numai în campania electorală. Aș sfătui primarul să rămână uman și să nu uite că e într-un fotoliu onorabil și nu i-au oferit alegătorii ocazia să se îmbogățească ci să le rezolve neajunsurile. Aș sfătui la constituirea unui staff competent și nu unul bazat pe cumetrii și prietenii.

 

  1. Cum iti traiesti viata Irina si ce asteptari ai de la tine si de la cei mai apropiati oameni ? Cum si unde te vezi peste zece ani ?

Îmi trăiesc viața cât de frumos pot. Trăiesc exact după posibilitățile pe care le am. Nu sunt datoare băncilor, nu am făcut vreodată credite și nu m-am încrezut în viitor.  Îmi doresc ca la sfârșitul fiecărei zile să mă pot uita în oglindă fără să mă rușinez de propria persoană, îmi doresc să pot ierta, să pot uita și să pot fi mai mult tolerantă și mai puțin critică. Peste 10 ani?!  Zâmbesc. Sunt un om dezorganizat și planurile mele uneori abia ajung până luni….nu din pesimism ci din pragmatism.

 

  1. La ce lucrezi acum si care sunt planurile Irinei Bacaoanu?

 

Momentan scriu versuri, termin în curând scenariul unei piese de teatru și am descoperit coloratul desenelor pentru adulți, scoase de Millie Marota. M-au captat și le văd ca pe o terapie de relaxare. 12019963_10204071822470416_6294661123672427832_n

 

 

Yes, You

947331_10208038830034097_859401696806643152_nAzi ma voi gandi la un om anume, adica la tine! Da-da, la tine, cel/cea care acum citesti aceste randuri. Nu stiu de ce ai ales sa castigi sau sa pierzi timpul intrand in acest sait care, poate nu are mai nimic special. Tu esti special, si nu glumesc.

Stii de ce esti special? Pentru ca esti un cautator de ceva care sa te scoata din starea in care un sistem cenusiu, imbacsit si mincinos incearca sa te afunde. Esti special pentru ca stii sa desparti verbul a fi in doua: alegi sa fii propriul tau stapan nu sa fii sclav. In fiecare zi cand te privesti in oglinda vezi doi ochi intrebatori si auzi aceeasi voce: cine esti si ce vrei?

Ma gandesc la alegerile pe care le faci si la discernamantul care te transforma intr-un om liber. Ma gandesc la tot ceea ce poti intelege din experienta ta si a altora, din istorie si din politica. Ma gandesc ca esti alesul, acel the one  dintr-un Matrix care ti se tot infatiseaza in fel si chip determinandu-te sa inveti sa alegi pastila rosie sau pe cea albastra.

Ma gandesc la tine om special pentru ca ma impingi de la spate chiar daca de multe ori nu vreau ca sa scriu. De fapt ca sa-ti scriu. Cine sunt oare eu ca sa iti scriu cuvinte? Poate ca intr-un fel sunt un mic greieras – constiinta – din minunata carte a copilariei mele, Pinocchio. Jiminy Cricket!

Draga om special te imbratisez si te astept sa vii aici, pe aceasta platforma de exprimare virtuala si moderna si vreau sa iti citesc cu mare nerabdare parerile!

Faraonul!

Azi m-am gandit  cutremurata la tragedia petrecuta in aceasta dimineata la metroul din Bruxelles. Oameni deraiati de la normalitateimages (1) au contribuit la cresterea numarului de victime ale unui sistem politic decrepit. Nu stiu cine este vinovatul principal, nu stiu cine isi aroga drepturi de viata si de moarte asupra poparelor, nu stiu cine leaga si dezleaga apele in lume. Stiu insa ca traim niste vremuri ciudate si am o senzatie de valurire care pare sa se accentueze in intensitate.

Ce urmeaza? Un nou 11 septembrie, o mare catastofra nucleara, un vaiet planetar? Nu stiu nici asta. Ma infioara imensitatea nenorocirii care se abate supra Europei si cred ca vom vedea ce nu am mai vazut si vom trai ce nu am mai trait. E ca si cum tot universul se tanguieste. Atata prostie si incapatinare in noi!

Faraonul ne face semne clare sa ne intoarcem in Egipt. Egoul nostru este stapan peste tot. Am devenit inerti la tot ce se petrece in jurul nostru, ba chiar si cu noi. Dorintele noastre sunt egoiste si nu vom reusi sa trecem machsonul daca nu vom intelege ca mai avem o singura sansa: sa intram in conexiune, anulandu-ne unul in fata celuilalt, concentrandu-ne in mijlocul cercului imens din care facem parte.

Puncte din inima risipite pe intreg mapamondul primesc clipa de clipa semnale pentru intrarea in conexiune. Cand? Acum! Chiar acum! Cu o intentie clar exprimata si cu o dorinta de daruire si de primire punctele din inima  se pot aduna intr-o imensa inima care sa bata la unison cu intreaga creatie, cu universul, cu energia primordiala unica ce ne-a creat.

Cand vom intelege oare ca numai impreuna putem sa ne salvam si sa ne faurim o noua viata, reintrand in armonie cu natura si noi insine?

 

 

Pe viata si pe moarte!

28_photo1Azi m-am gandit la tanarul din Focsani care, accidentat fiind, a fost lasat sase ore sa zaca pe o targa; a murit! Stirea mi-a creat un fel de stop cadru care m-a dus cu ani in urma cand invatam asiduu pentru medicina. Imi doream foarte mult sa ajung chirurg. Nu a fost sa fie! Cineva mi-a intors gandul asa ca am zburat in cu totul alte zari. Dar chiar si asa dragostea pentru medicina nu s-a diminuat. Intr-un fel sau altul am navigat oarecum de jur imprejurul ei.

Nu e prima oara cand se moare cu zile la Urgente! De curand o doamna aflata pe patul spitalului mi-a povestit asa zisa aventura traita de ea la UPU, in doua etape, pana cand vazandu-se in imposibilitate de a avea dialog cu cei de garda a apelat la o cunostinta care a internat-o la ea. Nu-mi venea sa cred ce auzeam. Apoi au mai fost si alti oameni care, plangand, depanau  drame legate tot de acest serviciu special.

La Urgente e pe viata si pe moarte! Nu exista cale de mijloc. Tot personalul care intra in tura acolo este antrenat pentru ceea ce se numeste regim de urgente, adica de salvare a vietii pacientilor. Se intervine in forta, rapid si eficient. Nu se pierde nici un minut! Spitalul de Urgente! Ce serial! Invatam oare ceva? Se pare ca nu. De ce sa ne straduim sa salvam vieti daca tot se moare pana la urma? Buna intrebare! Asa se zvoneste ca ar fi motto-ul la Urgente si ca personalul il repeta ca un laitmotiv! Dar vine si vremea lor! Nimeni nu stie ce-l asteapta si ce-i rezerva viata. Despre moarte nu stim cum e cu rezervarile, dar despre viata da, ca o traim si suntem martorii unora catre altii.

Ce poti face cand te lovesti de ziduri de indiferenta, de ochi goi, de vorbe repezite, de atitudinea amenintatoare a bodyguarzilor care sunt mai tari in cerbice decat toti? Plangi, te zbuciumi, ameninti…Si toate sunt degeaba! Nu te aude nimeni. Esti inconjurat de ziduri de sticla si pe langa tine circula zombi cu priviri fixe si buze subtiri, stranse intr-un rictus dezaprobator! E cumplit mai ales noaptea! Ziua mai fugi in spital la un doctor, o asistenta, care sar in ajutor cumva, dar noaptea…

Oameni buni e greu sa faci de garda noaptea dar niciodata nu stii cine este omul acela care iti ajunge la urgente! Dar tu, cel/cea care ai halatul  de care este prins cu agrafa de aur juramantul lui Hipocrate, poti auzi strigatul de deznadejde. Poti auzi cuvantul abia soptit: AJUTOR!

IRINA AMALIA BACAOANU

Irina Amalia Bacaoanu este una dintre acele fiinte  dupa care, pe bune, intorc capul pe strada cu admiratie, o unda de respect si alta, ei bine da, de usoara gelozie! Scrie pe ea femeie-femeie, chiar daca nu are pretentii de diva, geniu sau super talent in ceva! Imi e draga si imi place sa ii citesc blogul – si nu numai! Irina este omul care se lipeste frumos de inima si mintea mea! De aceea am hotarat sa fie azi invitata mea. Urmaresc sa fac un interviu cu ea cat de curand! E spumoasa, are verb si e haioasa tare!

Pe cine ștergi la nas, te șterge de pe Facebook

Mi-era dragă nu pentru că deborda de simpatie ci pentru că altora le era antipatică. Era greoaie cu anecdotele ei răsuflate, n-avea nicio sclipire și ruina tot ce atingea. Două mâini stângi, un comportament infantil, un râs zgomotos și interminabil.
Se complăcea în puerilitatea aia care i-a devenit nefastă, și la anii maturității. Eu n-o respingeam și n-o criticam niciodată. O luam după mine peste tot și-n ziua în care plecam fără ea, îmi reproșa de parcă aveam vreo datorie s-o scot în lume, s-o cresc sau s-o emancipez.
A reușit printr-un complex de împrejurări să plece în America și acolo a rămas. Au trecut anii și m-am întrebat mereu ce-o fi cu ea. Mi-era dor de față ei rânjită. A fost plăcerea vinovată a copilăriei mele. O acceptam dintr-un sentiment de protecție nu c-aș fi fost întruchiparea Maicii Tereza sau bunătatea-n persoană.
Am jubilat când am găsit-o pe Facebook. Mă uitam la poze și nu vedeam decât o diferență de câteva kilograme, niște riduri de expresie și-ncolo, aceeași fățucă perplexă.
Vorbeam la telefon și nu știam câte întrebări să-i pun pe minut. Am vrut să știu totul despre ea. Nu mă mâna curiozitatea feminină ci în adâncul sufletului meu voiam să știu că-i bine acolo unde e. Veștile nu erau chiar atât de vesele dar eu o auzeam pe ea…parte a vieții mele pe care n-o pot renega și de câte ori mă gândesc la zilele de atunci, ea e acolo, prezentă, de nedezlipit.
Și dă-i cu like-ul pe FB, și comentează și trimite poze cu strada ei, cu balconul pe care de 20 de ani nu l-a văzut…mi-am asumat din nou prietenia, chiar dacă virtuală, a celei cu care nimeni nu s-ar fi încurcat vreodată.
Simpatizantă a socialiștilor încă din anii copilăriei, adulatoare de Ceaușescu, Gheorghiu Dej și mai apoi Iliescu, Roman, Năstase, s-a simțit ofuscată de postările mele anti-comuniste, anti-socialiste și m-am trezit cu un ”Unfriend” între ochi.
Eu aș fi acceptat-o și dacă ar fi fost simpatizantă Kim Jong Il, Fidel Castro și torționarul Vișinescu. Ce ar avea a face ideologiile cu prietenia noastră de-o viață? Și până la urmă civilizația rezidă și din acceptatea opiniilor celorlalți care nu coincid neapărat cu ele tale că nu deții tu adevărul suprem. Iaca, Sandi Bell, zăluda blocului, n-a ținut cont!
Fi-ți-ar America de capul ăla gol! Că poți să respiri același aer cu Hawking, Obama și Joe Biden încă o mie de ani de-acum încolo, că rămâi aceeași tută îngustă fără speranță de cizelare.
Mă alătur (într-un târziu) celor ce ți-au întors spatele și-au fost mai inspirați ca mine s-o facă la timp.
Joac-o p`-asta și află acum că niciodată nu mi-a plăcut mesajele tale matinale cu ”Ce faci, făi fată?”!

Trebuie?

22-emo-1024x768Azi m-am gandit de ce nu am dormit bine asta noapte si mi-am amintit ca am avut o conferinta cu minele meu despre folosirea cuvantului trebuie mai mult decat…trebuie !

De cum am facut ochisori si am inceput sa intelegem ce ni se spune auzim cuvantul trebuie de n ori pe zi ! Crestem cu acest trebuie rostit pe diverse tonuri prin care ni se inoculeaza o gramada de frustrari si ni se taie intr-una varful la aripi. Sa nu cumva sa zburam mai sus decat trebuie!

Nu trebuie nimic ! Stim ce avem de facut fara sa ni se mai sublinieze ca trebuie sa facem ceva ! Povestesti cuiva ce ai spus sau ce ai facut si primesti dusul rece imediat : dar nu trebuia sa spui asta ci asa cum spun eu acum !

Ok ! Ajunge ! M-am saturat de atatea privatiuni si de atatea oprelisti ! Spun ceea ce am de spus si fac ceea ce vreau sa fac nu pentru ca trebuie ci pentru ca asa imi dicteaza mie constiinta, mintea, sufletul, educatia, bunul simt, inteligenta ! Nu am contract pe vesnicie cu acest cuvant care – saracul de el – nu are nici o vina ca este folosit in aceasta maniera de impunere, de ordin, de constrangere ! Daca trebuie sa fac ceva atunci fac pentru ca facultatile mele mintale au luat act la timpul cuvenit de toate cate am voie sa fac sau nu, in deplinatatea acceptarii unor norme morale, sociale si de convietuire corecta.

Ce trebuie cu adevarat este doar sa fim oameni cu adevarat si asta ne califica pe scara evolutiei si ne aseaza exact acolo unde ne este locul ! Atat !